Cum atât constructorul cât și conducerea Primăriei au dat asigurări că parcul de agrement turistic și sportiv va fi gata în primăvara anului viitor iar în vară va fi deschis publicului, Ovidiu Portariuc spune că următorul pas este acela de a fi identificat administratorul obiectivului.
Iar în primă fază cea mai bună variantă ar fi aceea de a se înființa o direcție în cadrul Primăriei, și asta până la finele anului în curs.
”În perioada asta lucrăm la o documentație care să ne prezinte o ultimă analiză vis a vis de fezabilitatea proiectului pentru a ști pe ce structură mergem. Noi după cum v-am anunțat am decis ca în primă fază parcul să fie administrat de către o direcție a Primăriei pentru câțiva ani cel puțin, pentru început, pentru a vedea cum funcționează lucrurile și dacă nu va fi eficient acest model de administrare, vom încerca o externalizare”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Odată înființată această structură se va stabili din câte posturi va fi compusă organigrama și evident se vor organiza și concursurile pentru ocuparea acestora.
”La finalul anului vom înființa acea direcție în cadrul Primăriei Botoșani, care va administra pe parcul Cornișa, urmând ca de la anul să fie bugetată, să aibă organigramă, făcute angajări astfel încât în primăvară în luna aprilie – mai atunci când se termină probele să putem începe activitatea propriu zisă”, a mai arătat primarul.
O altă variantă ar fi fost aceea ca parcul să fie administrat de un agent privat însă intenția a murit din fașă.
Botoșănean adus la Urgențe de la un abator din județ, cu brațul tăiat
Gabriela Erdic
Dec 04, 2024
Botoșăneancă AMENDATĂ cu 800 de lei de polițiștii locali
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Gabriela Erdic
Dec 04, 2024
Sute de botoșăneni vor primi ajutor pentru încălzirea locuinței
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Angiograful performant a ajuns astăzi la Spitalul Județean: ANUNȚUL managerului – VIDEO
Oana Sava
Dec 04, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile