”Sunt Viorel de la Cinema și revin cu noutăți”, sunt cuvintele care l-au consacrat la nivel național pe Viorel Hrițcu, cel care până în luna august a anului trecut era director al Cinematografului Unirea din Botoșani.
Din august 2021, când Cinematograful a fost preluat spre administrare de către Teatrul ”Mihai Eminescu”, prin Primăria Botoșani, aici nu s-a mai difuzat niciun film, fiind în schimb identificate mai multe probleme care au necesitat intervenții directe și organizarea unor proceduri pentru achiziții, reparații, dotări și aprobări de tot soiul.
După un an și jumătate în care cinefilii au așteptat cu nerăbdare ca cinematograful să își redeschidă ușile, Viorel Hrițcu vine cu vești proaspete.
”Au venit banii pentru achiziția unui proiector de ultimă generație, sistem audio Dolby și un nou ecran pentru proiecție 3D. De asemenea s-au efectuat lucrări la acoperișul clădirii cinematografului, iar conducerea Teatrului a făcut demersurile necesare pentru reautorizarea cinematografului”,
Viorel Hrițcu, fostul director al Cinematografului Unirea
Ce mai urmează pentru ca botoșănenii să pășească din nou în sala de cinema?
”Se lucrează, montăm noul ecran, calibrăm proiectorul și sistemul de sunet, purtăm discuții cu distribuitorii de film etc. Vin noi fonduri, grupuri sanitare noi, fotolii în sala de spectacol, igienizarea cinematografului. Abia așteptăm să ne bucuram împreună de filme bune, de evenimente faine și actori frumoși! Țineți aproape, intrăm în linie dreaptă!”,
Viorel Hrițcu, fostul director al Cinematografului Unirea
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024