Unul dintre cei care au devenit fii ai municipiului reședință de județ, onorific vorbind, este un cetățean neamț dar care-i iubește pe români mai mult decât se iubesc ei înșiși.
El s-a aflat în centrul unui editorial publicat de Monitorul de Suceava, deși pentru lecțiile pe care le oferă zi de zi și un roman ar fi probabil prea puțin.
Cât se poate de neamţ în toate cele, Noack trăieşte în ţara noastră de mai bine de două decenii; încă n-a izbutit să ne înveţe limba cum se cuvine, dar ne-a sesizat cu bună intuiţie virtuţile şi metehnele.
De mai bine de două decenii, Lutz Noack, cetăţean de onoare al municipiului Botoşani şi desemnat între cei „Zece pentru Botoşani”, suportă zilnic costul hranei pentru mai bine de 100 de copii sărmani (cei mai mulţi ţigani), le asigură îmbrăcăminte, rechizite, program after school, asistenţă medicală, medicamente şi-i aduce periodic, în serii, la Colibiţa, unde-i plimbă pe cărările munţilor şi pe lac, cu vaporaşul electric.
1.500 de familii sărmane din săracul judeţ Botoşani, unde funcţionează Societatea lui Noack, primesc de patru ori pe an ajutoare aduse cu tiruri de 40 de tone – şi tot aşa înainte. Milioane şi milioane de lei drenează Noack dinspre Germania către nord-estul românesc, iar noi îl punem să plătească apa ce-o beau copiii, scoasă din propria-i ogradă!
(Articolul complet pe Monitorul de Suceava)
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbat în miezul nopții, prins „confuz” în mijlocul străzii
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024