Foarte multe businessuri au plecat și de la nevoile familiei, iar o afacere cu animale de fermă pleacă și de la posibilitățile existente, adică teren disponibil, adăpost, clima sau piața locală de desfacere.
Roxana Andreea Onofrei din satul Liveni, comuna Manoleasa, județul Botoșani, are aproape 21 de ani și spune că este foarte pasionată de animale.
Iar pornirea unei afaceri în zootehnie a fost lozul câștigător în familia sa.
„Au început părinții mei cu patru oițe, ei aveau și vaci, între timp s-au gândit că ar fi mai bine să vândă vacile și să-și ia oi, în 2010. În prezent, avem în jur de 160 de capete, inclusiv capre. Am avut și mai multe, dar, din cauza lipsei pășunii, am fost în nevoiți să le vindem. Rasa de oi predominantă pe care o avem în turmă sunt cele Karakul pentru că sunt foarte bune de lapte, au o greutate foarte bună, fac miei voinici, dar mai avem și Țurcane și Țigăi. Cât investim noi în ele, nici pe sfert nu luăm pe subvenție. Sunt scumpe toate în ziua de astăzi, mai ales partea de furaje (fân, ovăz, soia, strujeni și porumb)”,
Roxana Andreea Onofrei
Dacă produsele principale – brânza și urda – se vând, mai greu este cu lâna, spune Roxana pentru Lumea satului.
”Facem brânză și urdă și vindem pe plan local. Despre lână nu pot să vă spun nimic pentru că facem ce fac toți ciobanii, îi dăm foc, nu ne-o cumpără nimeni”,
Roxana Andreea Onofrei
Cu toate dificultățile întâmpinate, Roxana este optimistă. Mai mult, ea îi îndeamnă pe cei din generația ei să se implice în astfel de afaceri.
”Îi încurajez pe tinerii de vârsta mea să investească cu încredere deoarece nu e o investiție rea. Acest domeniu are o latură frumoasă, lucrezi cu animale, care au o iubire aparte. Mi-aș dori să extindem ferma și cu oile, dar și cu vacile, dar dacă ne ține ceva pe loc ar fi lipsa pășunii“,
Roxana Andreea Onofrei
(Foto: lumeasatului.ro)
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile