Fără a fi întrebat ce s-a întâmplat cu promisiunea făcută în aprilie 2014 la Botoșani, președintele ANRSC a atins acest subiect de interes pentru botoșănenii care achită căldura la plata spațiilor comune.
Doru Ciocan a vorbit despre acest lucru în contextul modificărilor ce au fost aduse Legii 325- legea serviciului publice de alimentare cu energie termică.
”La dv. este o problemă relativ mare privind modul de repartizare al cheltuielilor comune. De vreo jumătate de an lucrăm și la legea 325 al furnizării de energie termică. Probabil nu se va mai numi legea de furnizare a energiei termice, ci legea de încălzire care va trebui să cuprindă soluții de încălzire la nivel național, atât în sistem centralizat cât și în sistemele locale”, a declarat Doru Ciocan, președintele ANRSC.
Mai departe, oficialul a menționat că problema ar urma totuși să își găsească rezolvare, fiindcă deja a luat forma unui articol de proiect de lege ce ar urma să-și producă efectele abia peste câteva luni de zile.
”Cred că d-na senator v-a ținut la curent cu propunerile de modificări legislative la nivelul Parlamentului și există o propunere în sensul că, autoritățile locale, funcție de fondurile pe care le au la dispoziție pot să suporte costurile pe încălzirea pe partea comună pentru toți locuitorii din acele condominii”, a mai arătat Doru Ciocan.
Președintele ANRSC a încheiat cu afirmația: ”Eu, am susținut în acele comisii din Parlament pentru toți să nu apară discriminare între cetățeni și este trecută de Senat, probabil în luna septembrie va fi votată de plenul Parlamentului să intre în vigoare”, și apoi a trecut la un alt subiect.
Întrebările din partea gazdelor au fost lăsate la finalul intervenției sale. (G.E.)
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile