Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Autostrada Moldovei A7 va fi deschisă mai repede decât termenul estimat inițial.
Premierul a arătat că nimic nu se poate realiza fără o stabilitate politică, menționând că social-democrații și liberalii vor să meargă în continuare în faţa românilor cu acest proiect politic.
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD
„În sfârşit nu vorbim de promisiuni, vorbim de certitudini. Este pentru prima oară când cu certitudine Moldova va avea autostradă. Vom avea autostrada Moldovei, A7, dacă constuctorul va continua în acest ritm, până la sfârşitul anului vom deschide circulaţiei în jur de 148 de km, din câte am înţeles de la domnul ministru, ceea ce este o veste extraordinară, este o devansare a lucrărilor”
Marcel Ciolacu a precizat că „vorbim de o promisiune şi o obligaţie pe care România şi-a luat-o prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, potrivit realitatea.net.
Marcel Ciolacu
„A7 este integral din fonduri europene, prin PNRR, asta arată cât de mult înseamnă apartenenţa României la UE şi vorbim de stabilitate politică. Când am hotărât împreună sp venim cu această coaliţie de guvernare, nu exista niciun metru de autostradă a Moldovei. Acum, vorbim ca anul acesta să avem în jur de 148 de km şi anul viitor să se finalizeze în integralitate”
El a subliniat că asta înseamnă fondurile europene şi România nu se va putea dezvolta fără aceste fonduri.
Premierului Marcel Ciolacu, președintele PSD, președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, și a ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, s-au aflat, vineri, la șantierul de infrastructură rutieră pentru Lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni din Autostrada A7, în zona localității Adjud.
Autostrada A7, cunoscută și sub numele de "Autostrada Moldovei", este planificată să aibă o lungime de aproximativ 318 kilometri și să lege orașele Bacău, Roman, Suceava și Botoșani.
Scopul principal al acestui proiect este de a spori mobilitatea și de a îmbunătăți infrastructura de transport în regiunea Moldovei, stimulând astfel dezvoltarea economică și reducând decalajele regionale.
REORGANIZARE la o instituție din Botoșani: CÂTE posturi vor fi înființate
Oana Sava
Sep 27, 2024
La băut în Centrul Vechi: Polițiștii locali au dat iar amenzi
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
COD GALBEN de inundații la Botoșani, pompierii sunt în alertă
Oana Sava
Sep 27, 2024
Criminalul care s-a sinucis în penitenciar avea fixat primul termen la proces
Oana Sava
Sep 27, 2024
Concurs la Spitalul Județean cu TOȚI candidații respinși, s-a lăsat și cu o lucrare anulată
Oana Sava
Sep 27, 2024