De fapt, conflictul care a degenerat la finele săptămânii trecute pe iazul Tătărășeni din localitatea Havârna mocnea de mai mulți ani. Iar atacul șocant nu a fost decât un ecou ale unor acțiuni anterioare prin care, băiatul omului de afaceri care deține iazurile din zonă, ar fi fost amenințat de mai multe ori.
Edward Alexandrescu are propria versiune cu privire la ce s-a întâmplat în noaptea pe care el și alți 20 de tineri au fost atacați cu bâte, furci și topoare, în miezul unei distracții pe malul apei. Băiatul spune că la partea cu barul când a avut loc primul schimb de replici el nu a fost implicat, fiind gazdă, iar de cumpărături s-ar fi ocupat doi amici de-ai săi. Aceștia ar fi fost apostrofați de săteni care aveau mai mult un dinte împotriva afacerii piscicole decât asupra studenților. Și cam asta ar fi fost tot. Când au revenit pe malul iazului, băieții i-ar fi transmis lui Edward mesajul de la sătenii care s-ar ocupa de braconaj.
Nici o clipă nu le-a trecut prin cap ce surprize urma să le aducă negura nopții. Când au fost atacați de grupul de aproximativ 25 de săteni furioși, tinerii au fost luați ca din oală. Nu aveau vizibilitate să-i poată observa pe atacatori. În schimb, ei erau expuși total. Au aprins farurile mașinii și au avut un scurt flash al unor umbre, bâte, furci sau topoare. Un contact direct între cele două grupuri nu a existat.
Au fost doar obiectele aruncate din partea sătenilor, respectiv uneltele agricole sau bâtele și care și-au nimerit țintele în cazul a doi, trei tineri. Unul dintre aceștia a avut nevoie de șapte copci pentru o rană la cap. Din partea cealaltă zburau doar undițe, într-o luptă inegală și din punct de vedere al obiectelor dar și a componenței celor două părți.
”Fetele s-au panicat și au plecat cu mașina. Au ajuns în fața unei curți, în mașini erau trei prieteni și restul doar fete. Nici nu s-au dat jos din mașini, cum să te dai jos? Fetele erau panicate și țipau isteric. Au plecat cu mașinile dar au dat în mai rău. Eu am țipat la ei: luați mașinile și fugiți, nu știu pe unde dar fugiți că ăștia ne omoară aici”, a povestit Edward Alexandrescu.
A fost momentul în care studenții s-au rătăcit și au ajuns tocmai în curtea unuia dintre agresori. Din greșeală pentru că, oricum nu exista se pare gard împrejmuitor. Edward povestește că ar fi fost intenționat direcționați către respectiva zonă de case de câțiva localnici care le-au blocat trecerea peste un pod. Acolo, a urmat un alt episod extrem de violent, care s-a soldat și cu distrugerea parțială a mașinilor.
Botoșăneanul a mai menționat că s-a apelat de zeci de ori numărul unic de urgență 112, având capturi de pe ecranul telefonului salvate, pentru a dovedi acest lucru. Numai de pe telefonul propriu s-ar fi sunat de 30 de ori.
(G.E.)
Bărbat prins FĂRĂ permis după un control al polițiștilor de frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Se schimbă vremea: ANM a actualizat PROGNOZA pentru următoarele patru săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Atelier de pictat icoane pe sticlă la Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Dronă misterioasă găsită pe malul Prutului: Un pescar a alertat Poliția de Frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024