Primul premiu acordatîn seara zilei de duminică, 15 ianuarie l-a primit un debutant.
El a fost ales dintre cinci tineri autori nominalizați, în urma citirii a numai puțin de 18 noi volume scrise în anul ce s-a încheiat în urmă cu 15 zile.
Premiul Opus Primum a fost acordat de Consiliul Județean și Memorialul Ipotești – Centrul de Studii Mihai Eminescu.
Astfel că pe scenă a avut un cuvânt scurt de spus și președintele CJ Botoșani, Costică Macaleți.
„Vă mulțumesc că ați venit la Botoșani, vă așteptăm și la anul și La Mulți Ani. Un distins coleg de-al dv. spunea că, să se ferească Dumnezeu, dacă nu primim premii, ce urât putem vorbi”,
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
Președintele juriului a dat citire numelor autorilor aflați la debut nominalizați anul acesta.
Ioana Miron – Picaj
Alexandra Negru – Avanpost
Ciprian Popescu – My Land
Alina Purcaru – Rezistență
George Stan – Lux
Câștigătorul pentru operă de debut în anul 2016 a fost Ciprian Popescu cu cartea My Land care de un deceniu s-a îndrăgostit de meleagurile canadiene însă pare-se că nu și-a uitat rădăcinile.
”Locuiesc la Montreal de 10 ani de zile, a fost un drum foarte mulg să vin aici, am făcut mai mult de la București la Botoșani decât de la Montreal la București. Vă mulțumesc foarte mult pentru acest premiu”,
Ciprian Popescu, poet debutant
Tânărul a dat citire unei poezii proprii ce poate fi ascultată în video de mai jos.
Un cunoscut sportiv din Botoșani și-a anunțat RETRAGEREA: Orice aventură are un final
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O casă a luat foc seara trecută, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O importantă rețea din România deschide un magazin la Botoșani înaintea Crăciunului
Gabriela Erdic
Dec 22, 2024
Un bărbat a luat taxiul de la Suceava la Iași după ce i-a fost anulat zborul: CÂT a plătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Botoșăneancă celebră ajunsă pe patul de spital în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile