Un tânăr de 22 de ani a făcut un scandal monstru la sediile a două bănci. Doar polițiștii l-au putut potoli care l-au dus direct la Psihiatrie.
Un tânăr de 22 de ani, din judeţul Botoşani, i-a obligat pe poliţiştii suceveni să-l interneze la Secţia de Neuropsihiatrie a Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Circul a început încă de la primele ore ale dimineţii, când tânărul a lovit uşa de la intrarea în Banca Românească, fapt ce a declanşat alarma. La faţa locului au ajuns doi agenţi ai firmei Ekipa, care l-au imobilizat pe turbulent şi mai apoi au sunat la 112 pentru a-l preda poliţiei.
Dus şi audiat la sediul Poliţiei municipiului Suceava, tânărul a declarat că nu dorea să dea o spargere la bancă, ci doar să retragă nişte bani pe care i-ar fi trimis nişte apropiaţi din străinătate. După ce i-au întocmit dosar penal pentru distrugere, poliţiştii i-au permis lui Daniel Saviuc, din Vorniceni, să plece. Numai că, spre surprinderea lor, poliţiştii l-au reîntâlnit după numai jumătate de oră. Şi asta pentru că tânărul a intrat în sediul ING, unde a cerut să i se elibereze suma respectivă de bani trimisă din străinătate.
Pentru că nu avea documente la el şi pentru că nu a putut indica alte elemente care să-i determine pe funcţionarii bancari să-l ajute, tânărul a avut un nou acces de furie şi a aruncat o tastatură pe jos şi a lovit un calculator.
La faţa locului au venit din nou agenţii de la Ekipa, dar şi echipaje de la poliţie şi jandarmerie. După ce a fost audiat din nou, poliţiştii au luat decizia de a nu-l mai elibera şi l-au internat în secţia de psihiatrie de la Burdujeni. (Sursa: Monitorul de Suceava)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024