Situaţie neobişnuită în localitatea limitrofă municipiului reşedinţă de judeţ, Roma. La aproape o lună de zile de când s-au organizat alegerile locale, la nivelul comunei primarul care a obţinut votul alegătorilor şi noul Consiliu Local nu au fost validaţi. Primarul încă în funcţie nu a mai dat pe la Primărie în timp ce consilierii aflaţi pe liste se ceartă de la postul de viceprimar.
Marţi, 3 iulie 2012. La Primăria din comuna Roma era linişte. Câţiva funcţionari se aflau în birouri în faţa calculatoarelor, moleşiţi de căldură. Uşa de la biroul primarului în funcţie Constantin Humelnicu, încuiată. Câştigătorul alegerilor din 10 iunie, Gheorghe Bârliga se afla de asemenea în incinta instituţiei pentru a-şi exercita atribuţiile din fişa postului, dat fiind faptul că încă ocupă funcţia de inginer agronom până la învestirea pe funcţia de primar.
O ocazie pentru a se produce preluarea mandatului de primar ar fi valabilă pentru data de 4 iulie când, pentru a treia oară prefectul Adrian Constantinescu a emis un ordin pentru validarea Consiliului Local şi a noului primar. Asta după ce, la primele două din 29 iunie a respectiv 2 iulie, consilierii locali PNL au refuzat să răspundă pozitiv convocării. Motivul? Postul de viceprimar care este râvnit atât de social democraţi cât şi de liberali. „
Nu s-au prezentat consilierii. Eu nu am primit nici o motivaţie despre lipsa dumnealor. Legea spune în felul următor, motivarea se poate realiza numai dacă există dovada spitalizării, dacă există o situaţie de calamitate naturală sau o călătorie în străinătate, aceste trei variante sunt acceptate de lege. Sunt şase consilieri PSD, doi PDL şi cinci PNL, deci avem două grupuri mari, PSD şi PNL şi cu arbitru PDL, acum unde se duce PDL acolo va fi majoritatea”, a declarat
Fănel Maftei, secretarul Primăriei Roma care a mai menţionat că absenţa consilierilor liberali ar fi pusă pe seama unor: „
Din câte am înţeles ar fi ceva nemulţumiri referitor la postul de viceprimar”.
Alianţa social liberală nu a fost valabilă în localitatea botoşăneană unde candidaţii la funcţia de primar au candidat separat cu înţelegerea ca formaţiunea politică câştigătoare să desemneze şi persoana pentru funcţia de viceprimar. „
Fiecare susţine câte o persoană separat şi PNL şi PSD vor postul de viceprimar. Conform înţelegerii pe care am avut-o cu liderii judeţeni s-a stabilit că persoana care câştigă alegerile ia tot. De la PSD noi o susţinem pe Minuţa Honoc, liberalii îl susţin pe fostul viceprimar Dumitru Iacob”, a spus şi
primarul încă neînvestit, Gheorghe Bârliga. Totuşi, în cazul în care miercuri din nou consilierii PNL nu vor veni la validarea noului legislativ comunal, ei vor fi înlocuiţi cu supleanţii de pe liste, iar în ultimă fază dacă şi aceştia le vor urma exemplul, vor fi declanşate alegeri. „
Nu cred că este corect, s-au făcut deja alegeri, ar fi vorba de alţi bani, altă distracţie, doar facem pe banii noştri”, a mai afirmat
Bârliga.
Fostul primar „a intrat în pământ”
Odată cu pierderea alegerilor, primarul încă în funcţie din partea PNL, Constantin Humelnicu nu a mai dat pe la Primărie, biroul său fiind ocupat cu precădere de viceprimar care pare fi mai conştiincios cu atribuţiile de serviciu. Chiar şi în această situaţie, reprezentanţii administraţiei publice locale susţin că activitatea instituţiei nu a fost îngreunată dat fiind faptul că, la momentul în care este nevoie de semnătura primarului Humelnicu, acesta poate fi găsit …acasă. „
Nu a mai venit de când s-au terminat alegerile. El semnează actele…mai ducem acasă… sunt proceduri”, explică
primarul nevalidat.
CITEŞTE ŞI:
Risc de alegeri reluate într-o comună de lângă Botoşani