Ludovic Orban a anunțat, sâmbătă, la Timișoara, că autoritățile au în evaluare o decizie referitoare la restricționarea circulației pe timpul nopții în localitățile cu transmitere comunitară accentuată a Covid-19, inclusiv în București, însă a spus că deocamdată așteaptă să vadă efectele măsurilor deja implementate.
Ludovic Orban a spus că așteaptă deocamdată să vadă efectele măsurilor deja implementate în localitățile cu transmitere comunitară accentuată a Covid-19.
Orban a spus că un eventual lockdown nu este luat în calcul în România.
Întrebat de un jurnalist dacă ia în calcul restricționarea circulației pe timpul nopții, Ludovic Orban a răspuns:
”Avem în evaluare o astfel de decizie. Vrem să vedem în schimb efectul măsurilor pe care le-am stabilit prin lege și prin hotărâre de guvern de prelungire a stării de alertă în cazul depașirii indicelui de 3 la mie”.
Premierul Ludovic Orban a spus că deja se fac evaluări în acest sens pentru că mai multe localități importante, între care și Bucureștiul, au depășit incidența de 3 cazuri Covid-19 la mia de locuitori.
”Se face evaluare pentru că deja sunt localităţi importante, printre care şi Bucureşti, unde urmărim rezultatele aplicării măsurilor în vigoare”, a spus Orban.
Vineri, premierul anunța că obiectivul autorităților este ca oamenii să ducă o viaţă cât mai normală în pandemie și a sugerat că, deocamdată, un eventual lockdown nu este luat în calcul în România.
"Obiectivul nostru este ca oamenii să ducă o viaţă cât mai normală. Obiectivul nostru este ca economia să funcţioneze la parametrii obişnuiţi. Obiectivul nostru este ca toate activităţile, în măsura în care este posibil, să se desfăşoare, astfel încât viaţa omului să fie cât mai puţin afectată de epidemie. Acestea sunt obiectivele noastre. Sigur că putem atinge aceste obiective doar dacă avem cooperarea societăţii în ansamblul său, a tuturor companiilor, instituţiilor, formatorilor de opinie. Respectarea normelor de protecţie sanitară poate permite derularea unei vieţi normale, fără ca virusul să atingă un nivel care să ne impună să luăm decizii restrictive”,
a afirmat premierul Ludovic Orban.
(Sursa – Observator)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
TRAGEDIE în urmă cu scurt timp: Botoșănean găsit mort în curte, după ce s-a urcat pe un stâlp
Gabriela Erdic
Mar 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Botoșăneanul mort în accident se întorcea din străinătate: FILMUL tragediei
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
DOLIU la Biblioteca Județeană Mihai Eminescu, unul dintre angajați a decedat la doar 54 de ani
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Adăpost de animale cuprins de flăcări, pompierii au salvat la timp casa unei familii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile