Manifestările aniversare prilejuite de sărbătorirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române sunt în atenția jandarmilor botoșăneni, care vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea acestora în condiții de siguranță pentru participanți, în cooperare cu efective de poliție, pompieri și poliție locală.
Jandarmii vor asigura ordinea publică la ceremonialul religios și militar ce va avea loc la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din fața Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, între orele 12:00 – 13:00.
Având în vedere că circulația autovehiculelor va fi restricționată de polițiștii rutieri în data de 24 ianuarie pe Bulevardul Mihai Eminescu, între intersecțiile cu străzile Octav Onicescu și Marchian, recomandăm conducătorilor auto să aleagă alt traseu de deplasare în intervalul orar 11.00 - 13.30.
În aceeași zi, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale și la activitățile omagiale dedicate Zilei Unirii Principatelor Române în orașul Darabani, pentru a preîntâmpina producerea unor incidente nedorite.
De asemenea, jandarmii vor continua executarea misiunilor zilnice de menținere a ordinii și liniștii publice, independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, și vor interveni în sprijinul cetățenilor care apelează numărul unic de urgență 112.
Recomandăm participanților la manifestările publice cu caracter aniversar să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și să solicite intervenția forțelor de ordine în mod direct în cazul sesizării unor fapte antisociale de natură penală și contravențională.
IJJ Botoșani.
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024