Ploile care au tot căzut vara asta continuă să producă tot felul de pagube, mai mici sau mai mari.
O nouă gaură în carosabil a apărut pe Calea Națională, lângă șina de tramvai, fiind sesizată la Primărie de către Poliția Locală, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și societatea Eltrans.
„Pe Calea Națională nr. 57 în fața unei farmacii, pe sensul de mers spre gară, s-a constatat că pământul de sub niște dale de tramvai a fost antrenat de ploaie și s-a format acolo o cavernă foarte mare. La suprafață este doar o simplă gaură, dar în momentul în care se face o analiză mai în profunzime, se observă că sub dala de tramvai s-a creat așa ca un mic beci”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Viceprimarul a fost în două rânduri la fața locului și a constatat că măcar dalele care susțin șina de tramvai nu au cedat, astfel că nu există un pericol imediat.
Însă, în zona respectivă trebuie să se intervină de urgență, iar asta ar însemna și oprirea circulației tramvaiului pe această linie.
„Din punctul meu de vedere cred că ar trebui oprită temporar circulația tramvaielor, ar trebui scoase una sau două dale, verificată cauza acelei surpări, remediată problema, remontate dalele și redat drumul la circulație. Deocamdată tramvaiul poate circula dar trebuie intervenit pentru a nu se agrava problema”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Mâine dimineață la prima oră, la Primărie va avea loc o ședință în acest sens.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024