Circulaţie infernală la marginea oraşului, cozi pe sute de metri – VIDEO & GALERIE FOTO
Reabilitarea drumului Botoşani – Suceava a ajuns la poarta municipiului
reşedinţă de judeţ şi asta se resimte în fluenţa circulaţiei. Muncitorii
de la Spedition UMB lucrează săptămâna aceasta la podul de lângă sensul
giratoriu de la Dedeman, care poate fi traversat pe un singur sens.
Nu s-a montat un semafor provizoriu, circulaţia fiind dirijată manual de angajaţii companiei lui Dorinel Umbrărescu. În aceste condiţii, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire în oraş, se formează cozi pe sute de metri, zecile de maşini care îşi aşteaptă rândul amintind de rândurile uriaşe formate înainte de revoluţie în zona staţiilor PECO. Traficul este serios afectat şi la celălalt capăt al satului Hudum, unde de asemenea se lucrează la un pod. Prin localitate s-au amenajat şanţuri de scurgere a apei, unele având o lăţime şi de doi metri.
Asocierea de firme formată în jurul Spedition UMB trebuie conform contractului să termine lucrările în 2015, însă stadiul este foarte avansat, iar patronul Dorinel Umbrărescu i-a promis în mai premierului Victor Ponta că în luna august a acestui an investiţia va fi finalizată. (S.B.)