Premierul Cîțu spune că Poliția nu mai este atât de vizibilă în ultima perioadă.
Premierul Florin Cîţu afirmă că, în ultima perioadă, Poliţia ”s-a retras”, nu a mai fost vizibilă în acţiuni pentru respectarea măsurilor de stopare a pandemiei, dar este momentul să revină.
„Dacă ai o carantină de formă nu ajută cu nimic. (…) Aceste măsuri (adoptate joi în Guvern – n.r.) cred că vor ajuta foarte mult în perioada următoare. Am făcut apel acum câteva zile la primari, la prefecţi, Ministerul Afacerilor Interne, să fie mai vizibile toate acele autorităţi care sunt responsabile, şi poliţişti, dar mai sunt şi alţii. Am cerut în discuţia mea cu prefecţii, cu preşedinţii de consiliu judeţean să nu mai văd luni, deci după acest weekend, acele imagini cu oameni care stau la cozi sau prin cluburi şi aşa mai departe, fără să respecte regulile de distanţare socială”,
a spus Cîţu la Digi 24.
Întrebat dacă e nemulţumit de felul în care a acţionat Poliţia până acum şi dacă poliţiştii au fost indulgenţi, premierul a afirmat că această instituţie „nu a mai fost vizibilă” în ultima perioadă şi „e momentul să revină”.
„Cred că s-a retras în ultima perioadă şi nu a mai fost vizibilă. E momentul să revină pentru că încă nu am trecut de pandemie şi sunt reguli care trebuie respectate. Am atras atenţia (…) că văd din ce în ce mai multe persoane pe stradă care nu poartă mască acum o lună şi jumătate şi am spus că dacă ne relaxăm prea repede ajungem la această situaţie şi, din păcate, am ajuns aici, iar măsurile pe care le luăm au doar rolul de a reduce aceste efect al pandemiei. Sunt măsuri luate după discuţii cu toată lumea, măsuri care să ne ajute pe noi să accelerăm campania de vaccinare şi să reducă presiunea de pe sistemul de sănătate, pentru că aţi văzut că este o presiune foarte mare”,
a afirmat premierul.
Acesta susţine că nu vor mai exista terase care să funcţioneze ilegal, menţionând că, în şedinţa de Guvern, a fost prezentat, în primă lectură, un proiect de lege privind suspendarea activităţii spaţiilor comerciale care nu respectă regulile, informează agerpres.ro
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024