Aplicația Botoșani – City Report este din nou accesibilă botoșănenilor din municipiu, după ce câteva luni de zile nu a putut fi utilizată la parametri optimi.
Și asta, din cauza regulamentului european GDPR pentru gestionarea datelor cu caracter personal prin care era nevoie de acceptul utilizatorilor pentru folosirea datelor.
Cei care aveau aplicația instalată puteau transmite petiții, în schimb City Report nu mai apărea în Magazin Play pentru android.
„Am relansat aplicația Botoșani – City Report care a fost modificată din cauza prevederilor legislative privind protecția datelor cu caracter personal. Și așa cum am promis, în viitorul apropiat vom publica această aplicație și în Appstore pentru cei care dețin Iphone. Aplicația actuală are mai multe secțiuni în care se pot trimite petiții online, inclusiv cu atașarea fotografiilor din galeriile personale ale utilizatorilor”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
În aplicația anterioară se puteau încărca fotografii direct din aplicație și nu din galeria telefonului, lucru care a fost remediat între timp.
Petițiile online au fost împărțite pe mai multe categorii care privesc administrarea domeniului public și gestionarea serviciilor din subordine.
„Important față de versiunea anterioară este că se poate vedea un status al petiției și se poate răspunde petenților astfel încât colegii mei pot transmite și se poate comunica interactiv cu cetățenii. Există și statutusuri care apar la petiții respectiv înregistrat, în lucru și soluționat”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Deja pe Botoșani City Report sunt sute de petiții transmise de botoșăneni, de la mașini abandonate pe domeniul public, la tăieri de arbori sau sesizări către serviciul de ecarisaj pentru ridicare de câini fără stăpân.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Descoperă cele mai bune cazinouri online din România cu Slotozilla
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Sfaturi pentru alegerea surprizelor intime: Cum să-ți surprinzi iubitul/iubita?
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Valeriu Iftime vrea redeschiderea târgului de weekend, se pregătește o nouă locație – VIDEO
Oana Sava
Feb 25, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile