Anunţata plecare din PNL a lui Gheorghe Ciubotaru este strîns legată de susţinerea de către acesta a candidaturii lui Viorel Cataramă la preşedinţia partidului. Miercuri 3 martie, cu doar două zile înainte de congresul partidului, fostul vicepreşedinte şi secretar al liberalilor botoşăneni îşi anunţa sprijinul pentru patronul “Elvila” atacînd direct şi virulent votul pe liste promovat de Crin Atonescu (https://www.botosaneanul.ro/stiri/ciubotaru-ii-intoarce-spatele-lui-antonescu). „Şi pe vremea comuniştilor, în Marea Adunare Naţională, aveai trei candidaţi din care tăiai doi”, spunea atunci Ciubotaru pentru Botoşăneanul.ro. Totodată, el nu s-a sfiit să îl critice pe preşedintele PNL şi pentru “greşeli pe care nu le accept”, precum aceea de a susţine candidatul PSD în turul al doilea al prezidenţialelor fără ca măcar să se încerce o negociere cu cel al PD-L.
“Am vrut să fie solidar cu colegii mei"
Luni, la mai puţin de 10 zile de la congres, Antonescu a declanşat o acţiune de înlăturare a liberalilor care l-au contracandidat şi a celor care i-au sprijinit pe aceştia. A fost exclus din partid chiar Viorel Cataramă, iar alţi cinci şefi interimari de filiale care l-au susţinut pe Ludovic Orban au fost destituiţi. Simţind probabil că ar putea fi printre viitoarele victime Ciubotaru a preferat să îşi depună mandatul înainte a fi sancţionat. “Am vrut să fie solidar cu colegii mei care au fost excluşi pentru ceea ce am făcut şi eu : au avut curajul să îşi exprime o opinie”, ne-a declarat Gheorghe Ciubotaru. Printre altele, de-a lungul timpului, acesta a fost consilier judeţean şi municipal PNL.
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024