Priveliște dezolantă lăsată de resturile menajere
Vântul din ultima perioadă a răspândit în apropiere tot felul de deşeuri, iar priveliştea este una dezolantă. Nu departe pe strada Grigore Ghica, containerul a fost eliminat acum câteva luni, iar o perioadă părea că oamenii care locuiesc la case au înţeles să depună gunoiul în tomberoane, pentru a fi colectat. Zilele acestea chiar sub panoul cu „Depozitarea interzisă” s-a adunat un morman de gunoaie, care strică aspectul zonei. În imediata apropiere se află Clubul copiilor şi elevilor, loc de întâlnire al tinerilor şi al invitaţilor pe care îi găzduieşte din când în când. În aceeaşi instituţie funcţionează şi un biroul pentru paşapoarte, iar cei interesaţi, români care circulă în străinătate sunt descumpăniţi de proasta organizare a dorohoienilor. Reprezentantul compartimentului de mediu din cadrul
Primăriei Dorohoi insistă ca Poliţia Locală să-şi facă treaba, dar mai presus de toate speră ca cetăţenii să manifeste interes şi bun-simţ.
În zilele de miercuri și vineri se va ridica gunoiul
Mai nou societatea care se ocupă de salubrizare,
Servicii Publice Locale doreşte să pună în practică un program pentru colectarea deşeurilor de la case. În zilele de luni, miercuri şi vineri se va ridica gunoiul depozitat în tomberoane, iar joi se vor colecta deşeurile vegetale. Deşeurile de pe platformele de la blocuri vor fi luate zilnic de maşinile societăţii, la fel ca şi până acum. Deocamdată dorohoienii nu ştiu de o asemenea măsură şi au scos cu gunoiul la poartă mai multe zile, chiar şi azi după-amiază pe mai multe străzi oamenii au scos deşeurile în tomberon, în găleţi sau în saci legaţi de poartă.
(M.A)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Gunoi aruncat în stradă, la Dorohoi: Cetățenii nu-nțeleg, iar vântul... îl împrăștie - FOTOGALERIE