Consiliul Judeţean a organizat joi, 30 august 2012 o conferinţă de prezentare a proiectului „Infrastructură de calitate în zona transfrontalieră judeţul Botoşani – Raionul Herţa”, program finanţat prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013.
Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi co-finanţat de statele participante în program cu o valoare de aproape 3 milioane de euro. Beneficiar al proiectului este
Consiliul Judeţean în parteneriat cu Consiliul Raional Herţa şi asociat cu Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri şi primăriile Cristineşti şi Pomârla. Obiectivul principal al acestui program este privitor la îmbunătăţirea accesibilităţii judeţului Botoşani spre sau dinspre cele două state vecine, Ucraina şi Republica Moldova, cu impact direct asupra dezvoltării economice durabile a zonei de frontieră reprezentată de traseul regional Dorohoi – Racovăţ/Diakivţi – Herţa.
La conferinţa de lansare a proiectului au luat parte pe lângă reprezentanţi ai
Consiliului Judeţean şi alte instituţii publice cu implicare, primari din Republica Moldova dar şi structura de conducere a Consiliului Raional Herţa, respectiv Ioan Ciornei în calitate de preşedinte şi vicepreşedintele Victor Ciuclea. Din partea CJ Botoşani în calitate de gazdă a fost prezent Gheorghe Sorescu care a adresat câteva cuvinte celor prezenţi. „
Eu vreau să mulţumim partenerilor şi dragilor noştri vecini că au venit şi iată că suntem pe cale să punem mâna pe un astfel de proiect. Un program de acest gen transfrontalier care rezolvă problemele de infrastructură de această dată este foarte bine venit. Din punctul nostru de vedere astfel de acţiuni trebuie să continue, vreau să vă spun că oportunităţi de acest gen vor mai fi”, a declarat vicepreşedintele
CJ.
Printre obiectivele specifice proiectului se regăsesc: modernizarea a aproximativ 10 km de drum judeţean pe traseul Cristineşti - Baranca - Fundu Herţii - Racovăţ care asigură accesul la pieţele regionale pe cele două rute de interes trilateral, dezvoltarea unui sistem pentru gestionarea comună a resurselor umane specializate în crearea, funcţionarea şi administrarea infrastructurii rutiere de frontieră în cele două unităţi administrativ teritoriale şi promovarea pe parcursul a celor 24 de luni de implementare a parteneriatului şi cooperării între autorităţile locale, ONG-uri şi alti actori responsabili cu crearea, administrarea şi gestionarea infrastructurii comunitare de transport rutier şi de graniţă.