Consilierii judeţeni s-au întrunit marţi în şedinţă ordinară pentru a repartiza pe localităţi sumele primite de la bugetul de stat. Două unităţi administrativ-teritoriale, Ştefăneşti şi Corlăteni, nu au primit nici un leu.
În expunerea de motive aferentă proiectului de hotărâre se menţionează că primăriile menţionate au solicitat fonduri doar pentru plata arieratelor, care însă nu au fost confirmate de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP). Cum Consiliul Judeţean a împărţit banii strict pentru arierate, rambursări de credite şi programe de dezvoltare locală / proiecte de infrastructură care necesită cofinanţare locală, iar cei doi primari au cerut doar pentru arierate, infirmate însă de AJFP, au rămas fără nici un leu. Ambele localităţi sunt conduse de primari PNL.
Cea mai mare sumă revine municipiului Botoşani, un milion de lei, în timp ce pe poziţia a doua se află Vorona, cu 800.000 de lei, comună care devansează astfel municipiul Dorohoi – 700.000 de lei, oraşele Flămânzi – 445.000 de lei, Darabani – 414.000 lei, Săveni – 350.000 de lei şi Bucecea, tot 350.000 de lei.
Atribuirea a 0 lei şi 0 bani unor localităţi vine a doua zi după ce şefii PSD ai CJ Botoşani dădeau asigurări că nu se va mai întâmpla vreodată ca o localitate să nu primească nici un ban, aşa cum se "atribuia" pentru drumuri în mandatele altor preşedinţi.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile