Consiliul Judeţean demarează implementarea unuia dintre cele mai mari proiecte europene de care a beneficiat vreodată Botoşanii. Este vorba de proiectul „Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în Judeţul Botoşani”, care se derulează pe o perioadă de 57 de luni, cu finalizare în august 2015.
Acesta are o valoare totală de 143 milioane lei fără TVA, din care valoarea eligibilă conform POS Mediu este de 132,1 milioane fără TVA. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a deşeurilor cu reducerea impactului asupra mediului prin îmbunătăţirea serviciului de gestionare a deşeurilor şi reducerea numărului de depozite neconforme existente, în conformitate cu practicile şi politicile Uniunii Europene. Printre altele, proiectul presupune:
- colectarea selectivă a deşeurilor (cuprinzând platforme de colectare, dotate cu pubele şi euro-containere pentru colectarea separată a deşeurilor reziduale şi a materialelor reciclabile, precum şi unităţi de compostare individuală în gospodării pentru deşeurile biodegradabile);
construirea unui depozit conform (prima celulă, cu o capacitate de 0.95 milioane tone) la Stăuceni;
- construirea unei staţii de sortare cu capacitatea de 24.500 t/an la Stăuceni;
- construirea a două staţii de transfer la Săveni şi Ştefăneşti şi amenajarea punctelor publice de colectare la staţiile de transfer de la Dorohoi şi Flămânzi;
- închiderea şi reabilitarea a două depozite urbane neconforme (Botoşani şi Dorohoi);
- furnizarea de vehicule pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere;
- asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor şi a contractelor de furnizare;
- verificarea Proiectelor Tehnice; suport consultanţă pentru UIP şi conştientizare publică;
asistenţă tehnică pe durata execuţiei lucrărilor de construcţii;
- auditarea proiectului.
Principalele ţinte ale proiectului sînt conformarea cu cerinţele Directivei de depozitare a deşeurilor cu privire la deşeurile biodegradabile şi protejarea sănătăţii populaţiei şi a mediului.