Preşedintelui Consiliului Judeţean pare să îi placă din ce în ce mai mult să înfiinţeze direcţii, societăţi sau servicii în subordinea Consiliului Judeţean. Mai nou, după Eco Sal sau Parcuri Industriale, Florin Ţurcanu vrea să aibă o direcţie care să aibă ca obiect de activitate gestionarea şi selectarea deşeurilor.
Motivul pentru care a ajuns la concluzia că ar mai avea nevoie de încă o structură ar fi preluarea rampei ecologice de la Stăuceni în mod direct fără a mai fi organizată o licitaţie în acest sens. „
Am solicitat la minister la Agenţia de Mediu să ni se spună dacă putem da prin încredinţare directă Eco Sal-ului gestionarea şi selectarea deşeurilor şi ne-au răspuns că nu, prin licitaţie”, a declarat
Florin Ţurcanu.
Cadrul legal pentru a-şi îndeplini obiectivul ar fi înfiinţarea Direcţiei de Gestionare a Deşeurilor la nivelul judeţului Botoşani care va prelua rampa ecologică. Şeful CJ a declarat că scopul său nu a fost acela de a-i împiedica pe alţi operatori să participe la licitaţie ci: „
Eu vreau să ţin preţul sub control. Pentru că mie în cârcă mi se pun preţurile mari sau mici. Şi atunci obligaţia mea este să ţin preţul sub control în raport cu plătitorii, cu cetăţenii. Şi atunci fac tot ce depinde de mine, da?”, a mai explicat
preşedintele CJ.
[[banner]]
El este de părere că acest aspect nu poate fi ţinut sub control printr-o licitaţie pe motiv că la această procedură s-ar putea înscrie societăţi care să practice o concurenţă neloială şi să ţină astfel preţul ridicat. „
O licitaţie stabileşte preţul dacă există competiţie corectă şi cu firme care doresc bine judeţului. Dar dacă vin firme care doresc profit mare, o să avem preţ foarte mare şi atunci eu ca CJ iau doar redevenţa şi nu cred că ne convine, în primul rând mie nu-mi convine să vină o societate care să-mi crească preţul foarte sus la preluarea gunoiului”, a mai spus
Florin Ţurcanu.
Înfiinţarea noii direcţii ar urma să fie adusă în discuţie în plenul judeţean în următoarea şedinţă ordinară din luna în curs.
CITEŞTE:
Ţurcanu pune ruda lui Gireadă şef la societatea cu asociaţii de proprietari