SC Nova Apaserv SA nu va rămâne probabil singura unitate subordonată Consiliului Judeţean care va avea parte de externalizări. Spitalul Judeţean ar putea la rândul său să îşi privatizeze o parte a activităţii.
Intenţia
CJ Botoşani reiese foarte clar din anunţul pentru concursul de manager la „Mavromati”. Pretendenţilor li s-au stabilit nouă teme-cadru pentru alcătuirea proiectului de management. Una dintre acestea se intitulează
„schimbarea profilului unui spital cu performanţe nesatisfăcătoare” şi are patru puncte: dezvoltarea unor servicii alternative sau complementare în cadrul spitalului, transformarea unui centru multifuncţional de tip ambulatoriu, transformarea într-un centru medico-social şi...
„privatizarea unor secţii din cadrul spitalului”.
CLICK ŞI VEZI DOCUMENTUL ÎN CARE ESTE ADUSĂ ÎN DISCUŢIE PRIVATIZAREA
Şi în legislatura 2004 – 2008 în care PNL a fost la putere, şefii sănătăţii botoşănene de atunci şi ai Spitalului Judeţean au lansat ideea privatizării unor activităţi, însă se refereau la cele complementare, precum spălătorie sau bucătărie, nu chiar la secţii.
CITEŞTE CUM S-A REALIZAT PRIMA EXTERNALIZARE DIN „EPOCA ŢURCANU”:
Afacere de peste 4 miliarde lei vechi CJ – Nova Apaserv – fost prim-procuror cu serviciul juridic de la apă