Prevăzute iniţial pentru finele acestei luni, Zilele Oraşului Darabani nu vor mai avea loc în octombrie, dărăbănenii urmând să sărbătorească Serbările Iernii în luna decembrie. Primarul Corneliu Aroşoaie nu doreşte să organizeze nici un festival până când Spitalul Orăşenesc nu va primi un nou aviz de funcţionare. De asemenea, edilul şef al urbei nu vrea ca sărbătoarea respectivă să aibă caracter electoral, scrie Dărăbăneni.ro.
Consiliul Judeţean urmează să repartizeze în şedinţa ordinară din această lună bani mai multor administraţii publice locale în vederea organizării de festivaluri. Printre acestea se află şi oraşul Darabani care va primi de la diriguitorii judeţului 30.000 lei. „
Nu discutăm de risipă de bani, aţi văzut că CJ-ul a dat 100.000 de lei pentru organizarea unui târg de interes judeţean, în comparaţie cu judeţul Neamţ care a alocat 350.000 de euro”, a spus
Florin Ţurcanu, preşedintele CJ. „
Vom organiza în decembrie Serbările iernii, când vom înmâna premii persoanelor care împlinesc 50 de ani de căsătorie. Cei care vor face campanie electorală este treaba lor, dar până nu vom avea certificatul de naştere al secţiei dărăbănene a Spitalului Municipal Dorohoi nu ne putem permite să organizăm un spectacol prin care să arătăm că oamenii nu mai pot de bine” a declarat pentru
Darabaneni.ro,
Corneliu Aroşoaie. În plus faţă de cei 30.000 lei de la CJ, la bugetul local mai sunt prevăzuţi 20.000 lei pentru festivalul din luna decembrie.
CITEŞTE:
Aroşoaie nu vrea BAL FĂRĂ SPITAL ZILELE ORAŞULUI au fost amânate
CJ-ul dă din nou bani pentru festivaluri în judeţ şi şcoli calamitate