Povestea e deja cunoscută. Botoșănenii care dispun de ceva mai mulți bani se urcă în mașini, trenuri sau autocare și merg să se trateze la Suceava, Iași sau București. Nu sunt căutate condițiile neapărat ci medicii buni care pot pune pe picioare un om bolnav. Și care, pun diagnosticul corect.
La Botoșani, la Spitalul Județean saloanele arată aproape impecabil. E și firesc, unitatea medicală a trecut printr-un amplu proces de modernizare. Însă la capitolul specialiști, județul suferă.
Gheorghe Sorescu, președintele CJ Botoșani: ”Înțeleg că se gândește o nouă lege a salarizării în domeniul sănătății. Vreau să vă spun că în gândirea Ministerului Sănătății și chiar am avut discuții și cu managerul spitalului pentru că noi începem să ne confruntăm, dacă până acum am spus că avem lipsă de personal, de acum lucrurile încep să se acutizeze”.
Una dintre inițiativele județene pentru atragerea de medici pe anumite specialități unde există deficit ar fi și oferirea unor gratuități.
”Chiar să gândim în CJ, să dăm o hotărâre de CJ prin care să oferim și niște facilități medicilor care vin. Adică să le oferim gratuități în ceea ce privește chiria apartamentului în care stă. Municipalitățile își permit că-s mai bogate. Am avut discuții chiar și cu dl. primar, veniturile pe care le are județul față de ce are municipalitatea sunt incomparabile”, a adăugat Gheorghe Sorescu.
În acest sens, o altă idee ar fi o colaborare strânsă Consiliu Județean – Primărie, ambele instituții făcând front comun pentru municipiu și județ. Mai departe, Gheorghe Sorescu : ”La municipalitate nu cred că este problemă să ofere chiar niște apartamente sau niște blocuri de locuințe dar noi, CJ, gândim pentru spital, la solicitarea managementului și a consiliului de administrație de acolo, să promovăm un proiect de hotărâre în ceea ce privește chiria”.
Spitalul Județean Mavromati se confruntă cu un acut deficit de medici, pe specializări precum cardiologie, neurologie, pediatrie sau în Unitatea de Primiri Urgențe.
(G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024