Sunt numeroase clădiri care și-au pierdut din măreție din cauza neglijenței administratorilor care le dețin și care sunt la un pas de prăbușire.
Se află pe lista monumentelor istorice și în mod normal legislația specifică le oferă o oarecare protecție teoretică în sensul în care ar fi nevoie de conservarea lor. Însă în realitate aceste imobile se degradează de la zi la zi.
Multe aparțin unor ministere de la București care, la numeroasele adrese de cedare transmise de autoritățile locale refuză să răspundă sau nu sunt de acord cu trecerea lor în proprietatea primăriilor sau consiliilor județene.
La Botoșani, spre exemplu Primăria ar fi fost interesată de fosta Uzină Electrică a orașului unde ar fi putut amenaja un muzeu al noilor tehnologii. Nici Consiliul Județean nu a reușit să-și exercite dreptul de preemțiune pentru acest imobil care se află în continuare fără destinație.
O altă clădire monument istoric de care este interesată Primăria Botoșani se află pe Bulevardul Mihai Eminescu, în apropiere de sediul Școlii Populare de Arte.
„Avem demersuri către ministerele de resort care dețin clădiri monument istoric în municipiul Botoșani și aici fac referire la fostul sediu al Casei de Asigurări de Sănătate, unde am trimis documentație, am avut un aviz de principiu favorabil, dar nu s-a materializat din cauza unor neînțelegeri de ordin tehnic”
Cosmin Andrei, primar
Primăria a oferit răspunsuri la solicitările ministerului pentru a putea primi clădirea în proprietate care au rămas însă fără răspuns.
O soluționare favorabilă ar fi însemnat identificarea de surse de finanțare și oferirea unei destinații care să fie în folosul botoșănenilor.
„Eu o văd foarte potrivită în zona respectivă, o casă a căsătoriilor pentru municipiul Botoșani într-o clădire monument istoric. Avem locuri generoase de parcare, spații verzi care pot fi amenajate și așteptăm doar în proprietate această clădire”,
Cosmin Andrei, primar
Și nu în ultimul rând municipalitatea a făcut demersuri pentru fostul sediu al Direcției de Sănătate Publică (DSP) din strada Marchian care se află la rându-i într-un proces accelerat de degradare.
„Nu avem niciun semnal pozitiv. Botoșănenii trec în fiecare zi și se feresc de gardurile pe care scrie: «atenție, cade tencuiala». Clădirea este la un stadiu pe care îl știm cu toții, dar, din păcate, nu este a noastră pentru a putea face investiții. Sunt multe oportunități la care putem apela”,
Cosmin Andrei, primar
Primarul a făcut referire la fonduri europene care pot fi accesate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sau prin programe guvernamentale de la Agenția Fondului de Mediu sau Ministerul Dezoltării.
Cosmin Andrei este de părere că Primăria ar fi oricum un administrator mai bun față de ministerele de la București care nu se îngrijesc de aceste clădiri monument istoric.
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024