La solicitarea controlorilor financiari ai Camerei de Conturi Botoșani, Primăria municipiului, prin votul consilierilor locali, a reziliat contractul de asociere încheiat cu societatea Vegastel în urmă cu 13 ani.
În ziua dezbaterii, la ședința ordinară de Consiliu Local din 26 noiembrie, a luat parte și o reprezentantă a SC Vegastel SRL, proprietara clădirii de birouri din strada Teatrului, pentru a apăra interesele firmei.
A adus niște schițe din care ar rezulta clar că în teren există cele 48 de locuri de parcare, unele pe suport de pavele, altele pe asfalt.
A mai declarat că în 2009 s-a încheiat un act adițional între Vegastel și Primărie care a presupus o altă anexă cu schița suprafeței de teren utilizată de compania privată și care nu există pe nicăieri pe pagina electronică a Primăriei.
„Este vorba despre o greșeală, este un act adițional încheiat ulterior la acordul cadru și acolo este schița, ultima, cea corectă, care se potrivește exact cu ceea ce este în teren. Adică, ne-am asumat toate responsabilitățile, obligațiile contractului sunt toate îndeplinite, sunt toate cele 48 de locuri de parcare. Am venit și cu o schiță pentru că probabil de aici a pornit eroarea”,
Reprezentanta societății Vegastel
Și dacă la o simplă privire nu pot fi identificate cele 48 de locuri de parcare pe care Vegastel avea obligația să le amenajeze, acest lucru se poate datora lucrărilor pe care Primăria le-a avut în zonă.
„În zona aceea Primăria a avut mai multe intervenții, a executat mai multe lucrări, s-a lărgit șoseaua pe strada Teatrului și s-au modificat niște locuri. Marcajele la locurile de parcare vechi. Reasfaltare, s-a mai tras gaz la sinagogă și iar s-au mai făcut niște modificări. Deci noi în 2009 am executat toate cele 48 de locuri de parcare, exact ce ne-am asumat am făcut, atunci Primăria a luat în primire cele 25 de locuri și de atunci Primăria cred că le-a gestionat”,
Reprezentanta societății Vegastel
În încheiere, a criticat faptul că a aflat de decizia de reziliere a contractului de asociere din presa locală, publicația Botoșăneanul având un articol pe această temă.
Raluca Curelariu, consilier local USR PLUS, a dorit să știe unde sunt acele locuri de parcare pe care Vegastel susține că le-a amenajat: „Nu vă supărați, am parcat în zonă de mult timp și eu nu am văzut acele 25 de locuri, nu știu unde le-ați pus”.
Și de asemenea, a întrebat și despre amenajarea parcării supraetajate, o altă obligație din contract: „să știți că am căutat-o, dar eu nu găsesc parcarea supraetajată”.
Reprezentanta societății nu a putut oferi un răspuns clar la această întrebare: „asta mi-ați trimis, la asta am rezolvare și răspuns. Eu am zis punctul nostru de vedere, nu sunt avocat. Eu atât am putut omenește să spun”.
Primarul Cosmin Andrei a explicat la rându-i că aceasta era o practică în trecut pentru utilizarea domeniului public fără contracte de concesiune, unde prețul se stabilește fără licitație.
„Când s-a semnat contractul, s-au modificat pe ici, pe colo, părțile esențiale. Și vă aduc în atenție un caz celebru de la mall. Și în acest contract avem o anexă, deși CL a votat niște clauze, se fac anexe fără a mai ajunge la cunoștința CL. Acesta este fenomenul, sunt lucruri din trecut pe care trebuie să le corectăm astăzi. De ce nu s-au respectat? De ce nu am știut? Sunt alte aspecte și nu mai intru în detalii”,
Cosmin Andrei, primar
La vot, aleșii municipali au fost de acord cu rezilierea contractului de asociere dintre Vegastel și Primărie, care a fost încheiat în 2008.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ȘAPTE centre de permanență deschise: APEL către botoșăneni pentru a NU aglomera „Urgențele”
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Și femeile... bat câteodată: Peste 150 de botoșăneni „ciomăgiți” de propriile soții
Oana Sava
Feb 05, 2025
Gabriela Erdic
Feb 05, 2025
PPC Energie, un furnizor care asigură energie pentru orice
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile