Principala companie de furnizare a energiei electrice din zona noastră a emis un comunicat de presă prin care atenționează clienții E.ON cu privire la unele practici la care se dedau reprezentanții unor firme noi pe piață. Iată punctul de vedere al celor de la compania germană:
E.ON Energie România încurajează competiţia, atâta timp cât aceasta se desfăşoară cu respectarea principiilor care asigură funcţionarea corectă a mecanismelor pieţei concurenţiale. În acelaşi timp, compania contestă practicile neloiale care conduc la inducerea în eroare a consumatorilor şi implicit, la prejudicierea intereselor lor.
Noţiunea de piaţă concurenţială înseamnă existenţa unei rivalităţi de piaţă, în care fiecare companie încearcă să ofere cea mai bună combinaţie de preţuri, calitate şi servicii conexe, dar toate acestea trebuie să se realizeze cu respectarea uzanţelor cinstite şi a principiului general al bunei-credinţe specifice concurenţei loiale.
În acest moment diverse companii din piaţă desfăşoară, prin intermediul agenţilor de vânzări, activităţi de contractare de noi clienţi şi de determina-re a acestora să îşi schimbe furnizorul. Ne-au fost semnalate cazuri în care reprezentanţii unor astfel de companii vizitează persoane în vârstă, afir-mând că sunt „de la lumină”, că trebuie semnate contracte noi şi că E.ON este acelaşi furnizor cu compania pe care aceştia o reprezintă.
Utilizarea noţiunii de „înnoire a contractelor de furnizare” are menirea de a crea confuzie în rândul clienților care au deja încheiate contracte de furnizare energie electrică.
Considerăm că prin aceste practici, consumatorilor le sunt încălcate drep-turile fundamentale cu privire la informarea corectă, clară şi completă as-tfel încât aceştia să poată lua o decizie în cunoștință de cauză, inclusiv în ceea ce priveşte schimbarea furnizorului.
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Tragedie în judeţul Botoşani: Accident mortal produs de un tânăr de 18 ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Șofer amendat cu 2.000 de lei de un echipaj de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Șeful județului cu căciulă de miel: Vă spun ceva care nu vă place – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile