(P) Pasionat de acest domeniu încă din liceu, Mihai Venedict a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, specializarea balneo-fiziokinetoterapie și recuperare medicală. După terminarea facultății și a unui master la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, a activat la diverse clinici, pentru ca în 2016 să revină în orașul natal, acolo unde și-a dorit să deschidă un centru de fiziokinetoterapie la standarde occidentale.
La început a închiriat o parte dintre-o clădire construită pe strada Octav Onicescu. În 2016, anul inaugurării, avea o saltea, un spalier și un aparat de curenți pentru fizioterapie.
”Practic, am pornit investiția de la câteva mii de lei, bani pe care am reușit să îi strâng la acea dată”,
Mihai Venedict, fondator Work Tape Medical.
Dincolo de dotări, a contat însă noul concept pe care a dorit să îl implementeze.
”Am pornit de la ideea de a face o recuperare de 1 la 1 cu pacientul și am evitat să fac o recuperare pe bandă rulantă, cu mai mulți pacienți în același timp, așa cum am văzut în spitale și chiar unele clinici private din București în care am lucrat. La noi totul este individualizat”,
Mihai Venedict, fondator Work Tape Medical.
Ideea sa de a se concentra total pe un pacient și de a trece la următorul doar după finalizarea lucrului cu precedentul i-a adus de la o zi la alta tot mai mulți oameni suferinzi.
O bună parte a veniturilor le-a investit în noi metode și echipamente astfel încât după numai doi ani a mai deschis un punct de lucru, față în față cu Biserica Roset.
Aducerea a tot mai multe aparate și numărul mereu în creștere al pacienților a necesitat mutarea într-un imobil și mai mare astfel încât în 2019 a achiziționat spațiul actual, din bulevardul George Enescu, din apropierea stației de taxi a zonei ”capătul lui 1”.
Printre altele, ”Work Tape Medical” și-a îmbogățit zestrea cu un aparat de drenaj limfatic, cu un aparat de shock wave și, una dintre ultimele achiziții, un sistem de neurofeedback care ajută la vindecarea persoanelor cu anxietate, depresii, insomnii, dureri de cap, ADHD.
Cum funcționează ne-a explicat chiar Mihai Venedict, specializat între timp inclusiv în neuroterapie, nutriție și fitness:
”Este un aparat care antrenează undele cerebrale ale creierului, este un antrenament al creierului pentru a-l optimiza, pentru a-l face să gândească cât mai normal. Noi ce facem? Noi preluăm, prin intermediul unor electrozi, electricitatea undelor cerebrale și, practic, le corectăm aceste unde cerebrale. Creierul primește semnalul corect. Prin intermediul unor imagini și sunete. Clientul privește la acest monitor, se relaxează, este practic ca o meditație. Nu-i nimic invaziv. Deci noi preluăm semnalul, noi nu introducem nimic așa cum se întâmplă la curenții din fizioterapie. S-a făcut foarte multe cercetare și rezultatele sunt mult mai bune față de acum 10-20 de ani”.
Despre beneficile acestuia ne-a vorbit chiar unul dintre pacienții aflați pe 15 ianuarie 2024 la centru.
”Sunt foarte mulțumit de rezultat până acum. Tratează și adicțiile, nu numai insomnia, dar cu siguranță, cel puțin după prima săptămână, am început să dorm mult mai bine. Nu neapărat de somn, am venit cu o altă problemă ce ține de adicții și se pare că au început să se vindece rănile psihice, mentale mai ales. Deja am început acest proces de a recomanda acest gen de terapie pentru că mi se pare o terapie pe care fiecare din noi, la un moment dat, trebuie să o experimenteze”,
Cosmin Sava, coach, trainer, speaker.
Toate aceste lucruri sunt posibile și datorită personalului devotat care lucrează aici: doi medici de recuperare medicală, șase fizioterapeuți și un neuroterapeut specializat și în nutriție și fitness.
Claudia Zahiu este fizioterapeut și s-a alăturat echipei de la ”Work Tape Medical” în 2018. Spune că fiecare pacient este unic și că, în cazul său, lucrul cu copiii pe care îi ajută să aducă o viață mai bună o sensibilizează cel mai mult:
”Cabinetul este un loc în care te poți dezvolta și în care am avut ocazia să învăț continuu și cred că asta m-a motivat cel mai mult”.
Aceasta și pentru că ”Work Tape Medical” a devenit locul în care se organizează cursuri pentru fizioterapeuții din toată România, de la Brașov, Oradea, Cluj, Sibiu, București.
Planurile ”Work Tape Medical” nu se opresc însă aici. Mihai Venedict dorește să deschidă un centru la Iași, să se extindă în zona Moldovei și apoi să francizeze modelul în toată Europa.
Până atunci însă botoșănenii pot profita de oferta ”Kineto și masaj pentru toți”, un nou pachet promoțional care s-a creat pentru a oferi tuturor posibilitatea să facă o recuperare medicală bine făcută la un preț rezonabil.
La achitarea pachetului la super-prețul de 999 lei veți primi un cadou în valoare de 600 lei (5 ședințe de drenaj limfatic + 5 ședințe de elongație cu intermitențe și diatermie).
Sunt 20 de pachete disponibile la acest super preț, iar oferta este valabilă până pe 31 ianuarie 2024.
În februarie se vor majora tarifele la procedurile fizioterapeutice, deci este ultima șansă de a prinde prețul din 2023. Se poate achita și în trei rate dacă ai card de cumpărături la Banca Transilvania.
Pentru mai multe informații puteți suna la 0758.959.677 sau să mergeți la sediul clinicii din Bulevardul George Enescu 9 C.
Programul de aici este cel mai lung din oraș la unitățile de acest tip: de luni până vineri în intervalul 7:30 -21:00, iar sâmbăta de la 9:00 la 14:00.
Centrul nu are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate și explicațiile sunt mai multe:
- o mare parte din terapiile și echipamentele utilizate sunt atât de noi și performante (Care Therapy, Deep Oscillation, Crioterapie, Neurofeedback etc), încât ele nu sunt decontate de CAS.
- fiecare client/pacient are un fizioterapeut care se ocupă de tratamentul personalizat și adaptat pe parcurs în funcție de nevoi.
- clinica oferă discounturi, variante de plată și promoții reale, astfel încât oricine își dorește o recuperare medicală bine făcută poate să apeleze la acest centru.
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024