Slujba de Bobotează a adunat sute de oameni și la unul dintre cele mai noi lăcașuri de cult din Botoșani. La Biserica Sfânta Ecaterina oamenii s-au așezat la rând cu zeci de minute înainte de terminarea serviciului religios.
Coada a ajuns până în stradela care leagă de oraș cartierul ANL Bucovina.
În fața bisericii au fost aduse trei butoaie pline cu apă, pe care părintele a sfințit-o.
”Iubiți credincioși, apa aceasta care s-a sfințit astăzi, Agheasma cea Mare, este la fel ca apa Iordanului în care s-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. Așadar, cum apa Iordanului s-a sfințit, primind trupul Domnului nostru Iisus Hristos, așa și noi astăzi, prin sfințirea acestei ape, dar mai ales prin gustarea ei și prin stropirea cu apă sfințită, ne curățim și ne înnoim sufletele și trupurile noastre. Așadar, vă îndemn ca în rugăciune să consumați această Agheasmă Mare”,
Liviu Florariu, preot paroh.
Acesta a recomandat enoriașilor să ia apă și pentru credincioșii care au vrut, dar nu au putut să participe la slujbă.
În jurul orei 11:30 părintele a intrat în biserică și oamenii, aproape toți purtând măști, s-au îngrămădit la butoaiele cu apă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024