Ceremonia de învestire a lui Dan Șlincu pe funcția de prefect a durat mai puțin de o oră.
Directorul din cadrul MAI, Teodor Gheorghe să grăbea să ajungă la un eveniment similar într-un județ vecin.
Astfel, numeroșii oficiali care au venit la Prefectură pentru Dan Șlincu nu au fost nevoiți să stea prea mult în picioare, în îngrămădeala care s-a creat.
După ce s-a depus jurământul și au fost adresate felicitările aferente, prefectul Dan Șlincu i-a invitat pe toți cei prezenți la o cupă de șampanie și un pișcot.
Spre ieșirea oficialitățile unde se afla nou șef al Prefecturii s-au format două cozi însemnate de oameni care l-au felicitat pe Dan Șlincu și care înaintau greoi. Modest, prefectul a mulțumit fiecăruia în parte.
Spre final au rămas colegii de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani. Doina Nacu, directorul care a preluat conducerea instituției, l-a felicitat pe Dan Șlincu cu ochii în lacrimi.
Grupul record de oficiali s-a mutat mai apoi pe scările Palatului Administrativ și s-a scurs mai apoi în exterior. Nu înainte de obișnuitele fotografii de grup.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024