Încă nu se terminase defilarea militară din Piaţa 1 Decembrie 1918 prilejuită de Ziua Naţională a României că botoşănenii începuseră deja să se îngrămădească în partea opusă, lângă Modarom, unde municipalitatea pregătise tradiţionalele fasole cu cârnaţi.
În doar vreun sfert de oră se formase deja o coadă la care stăteau în jur de 500 de oameni. Aceştia erau dirijaţi de jandarmi, care au făcut apeluri în mai multe rânduri către cetăţeni să se comporte civilizat. Totuşi, faţă de anii precedenţi oamenii au fost mult mai liniştiţi.
Dacă în 2015 au primit bucatele chiar din mâna lui Ovidiu Portariuc, pe atunci primar, în 2016 operaţiunea a fost coordonată de Dorin Burlacu, directorul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS).
„Ca în fiecare an, Primăria s-a îngrijit ca participanţii la manifestările de Ziua Naţională să beneficieze de o porţie de fasole cu cârnaţi şi un pahar de vin. Sunt pregătite 1.000 de porţii şi 50 de litri de vin, sperăm să ajungă la toată lumea. Spre deosebire de alte municipalităţi, la noi nu au fost probleme niciodată la acţiunea asta”,
Dorin Burlacu, director SPLAS Botoşani.
Pentru copii, în loc de vin s-a dat suc.
Special pentru această zi s-au montat pubele de gunoi în apropierea locului în care s-au împărţit alimentele.
Amendă de 5.000 de lei pentru un patronaș care a amplasat un automat plin cu tot felul de țigări
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
„Nu tremur la cutremur”: Pompierii, acțiune preventivă în Piața Centrală
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
ACUM: Primul pictor 3 D din România, LIVE la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
INEDIT: S-a activat patrula școlară, șase elevi au dirijat circulația – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Radar inteligent în dotarea Poliției Botoșani – VIDEO cum funcționează noul aparat
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile