Situaţie îngrijorătoare în plină pandemie, într-o comună din Botoşani.
250 de elevi învaţă înghesuiţi în 5 săli de clasă, căci doar atâtea are şcoala din Baranca. Despre regulile de distanţare nici măcar nu poate fi vorba. Şi asta, în condiţiile în care, în satul vecin, o şcoală modulară zace părăsită, din lipsă de elevi.
Şcoala din Baranca a fost construită în 2006 cu fonduri de la Banca Mondială. În ea învață 250 de elevi in cinci clase. Vin în două schimburi, dar chiar şi aşa tot înghesuiţi stau. Sălile sunt mici, iar de distanţare nici nu poate fi vorba, scrie observatornews.ro.
"Foarte greu. Distanţarea între elevi este imposibil de respectat. Nu avem cum să respectăm acel un metru între elevi", spune Marinel Ștefan, directorul Şcolii Gimnaziale Hudești.
"E îngrămădită sala de clasă, dar vedeţi, după posibilităţi. N-avem ce face. Ar trebui mai mult spaţiu pentru copilaşi", crede şi Doina Gavril, învăţătoare.
Gherasim Anișoara predă de 31 de ani la şcoala din localitate.
"E foarte mic spaţiul, foarte, foarte mic. Dar încercăm să ne adaptăm condiţiilor. Anul trecut au fost săgeţile, etichetele la fiecare bancă, dar acum nu se mai pot respecta exact", povesteşte ea.
"Am făcut noi distanțare într-un fel, dar mai mult de atât nu putem să facem. Avem nevoie de spațiu mai mare", cere Ibanişteanu Mirela, o altă învăţătoare.
Aceleaşi nemulţumiri le au şi părinţii sau bunicii elevilor, care îşi doresc o şcoală mai încăpătoare. Un bunic este de părere că ar mai fi nevoie de o şcoală. "Este grădiniţa asta, dar a făcut-o pentru ăia micuţi. Nu încap toţi".
O bunică spune: "E foarte greu, că e aglomeraţie, îs mari neajunsuri, suntem un sat sărac".
La doar câțiva kilometri, în satul Başeu, o şcoală modulară zace goală, părăsită, cu lacătul pe ușă. Construită tot cu bani de la Banca Mondială, unitatea de învăţământ nu funcţionează pentru că nu are destui elevi. Cei 18 copii fac naveta la o şcoală din altă localitate. Primarul susţine că de ani de zile caută bani pentru a construi o şcoală mai mare şi mai încăpătoare, dar fără succes.
"Ne trebuie finanţare, pentru că nu poţi să rezolvi din bugetul local, că ajunge undeva în 500-600 de mii de euro", spune Viorel Atomei, primarul din Hudeşti.
Încearcă să obţină finanţare din 2008, dar nici anul acesta nu sunt şanse. Edilul spune că unul din motivele pentru care îi este refuzată finanţarea ar fi că satul are o şcoală nouă, iar faptul că e subdimensionată nu ar interesa pe nimeni la Bucureşti.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Aproape 40 de șoferi lăsați fără permis în urma acțiunii BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Cea mai lungă vacanță din ultimii ani: Concediul de Revelion al bugetarilor, prelungit
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024