Ediția a IV-a a Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi) se va desfășura în perioada 23 iunie – 3 iulie la Ipotești.
La inițiativa Centrului de Cercetare în Filologie Modernă al Departamentul de literatură română și teoria literaturii (Facultatea de Litere, UBB), Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Centrul de Cercetare în Filologie Modernă organizează, în perioada 27 iunie-3 iulie 2022, cea de-a patra ediție a școlii de vară de la Ipotești. Tinerilor cercetători (masteranzi și doctoranzi) li se propune, de această dată, o reflecție extinsă asupra relației literatură-memorie, pornind de la distincția dintre literatura memoriei, care cuprinde orice creație literară cu caracter memorialistic sau istoric, și memoria literaturii, cu trimitere la toate formele de patrimonializare a fenomenului literar: biblioteci, arhive, muzee ale literaturii, case memoriale ale scriitorilor etc.
Participanții sunt invitați să propună teme de cercetare vizând:
-Rolul memoriei în producerea și receptarea literaturii;
-Mecanismele memoriei individuale și/sau colective (v. Maurice Halbwachs) în discursul memorialistic și ficțional;
-Raportul istorie-memorie-ficțiune în literatura română modernă și (extrem) contemporană;
-Implicațiile estetice, etice sau ideologice ale rememorării istoriei în literatură: mize culturale, politice, identitare;
-„Abuzurile” memoriei în spațiul cultural românesc: „memoria blocată”, „memoria manipulată”, „memoria comandată” (v. Paul Ricoeur);
-„Locuri ale memoriei” (v. Pierre Nora) literare: biblioteci, arhive, muzee, case memoriale etc.;
-Conservarea patrimoniului literar local, regional, național: politici de patrimonializare și modele de bune practici etc.
Școala de vară se va desfășura cu prezență fizică la Ipotești, activitățile fiind organizate pe ateliere tematice, iar programul incluzând conferințe invitate ale unor specialiști (români și/sau străini) și un recital de poezie.
Dosarul de candidatură va conține un proiect de cercetare pe tema sugerată (maximum 16.000 de semne, cu spații, inclusiv referințele critice), cu aplicație la domeniul general al literaturii române sau, specific, al eminescologiei, precum și formularul de înscriere anexat. Dosarul va fi trimis, în format electronic, pe adresa [email protected], până la data de 1 iunie 2022, rezultatele selecției fiindu-le anunțate tuturor candidaților, pe e-mail, până în 10 iunie.
Formularul și alte detalii – pe site-ul Memorialului Ipotești: https://www.eminescuipotesti.ro/docpdf/CfP_Ipotesti_2022_final.pdf
(Comunicat de presă)
« »
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024