Chiar și pe perioada vacanței de vară, după o nedorită pauză cauzată de pandemie, o parte dintre elevii botoșăneni s-au întâlnit în cele din urmă cu profesorii lor de la clase.
Ne referim la Colegiul Național AT Laurian unde este în plină desfășurare în perioada 10 – 14 august ” Ecole d'été 2020”, o activitate care se află la cea de-a IX-a ediție.
Școala de vară francofonă de la prestigiosul colegiu a fost organizată anul acesta altfel decât în cei precedenți. Iar cauza bine-cunoscută de altfel, o constituie epidemia din țara noastră care a necesitat luarea unor măsuri suplimentare pentru siguranța participanților.
„Chiar dacă situația generală nu este favorabilă organizării evenimentelor publice, am găsit o formulă care să asigure respectarea normelor corespunzătoare și anume: formulă restrânsă cu 11 elevi și doi, trei profesori, activități în aer liber, program scurt de doar 3 ore, purtarea măștilor și utilizarea de produse dezinfectante”,
A explicat Gabriela Mangir, profesor de lb. franceză CN AT Laurian
Activitățile sunt susținute de Iuliana Guriță și Gabriela Mangir, cadre didactice care predau lb. franceză la Colegiul AT Laurian și sunt diversificate și distractive totodată: jocuri, concursuri, teatru, crearea de benzi desenate, cântece sau exerciții de expresivitate corporală.
„Prin aceste activități ne propunem să promovăm limba franceză, actualizăm cunoștințele elevilor și îi încurajăm în achiziționarea de noțiuni noi, asigurăm petrecerea timpului liber în mod plăcut și eficient, creăm un spațiu și un timp de educație non-formală”,
Gabriela Mangir, profesor de lb. franceză CN AT Laurian
Elevii participanți sunt cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani. De asemenea, organizatorii se bucură la unele activități și de participarea absolvenților de la clasele bilingv franceză (Raluca Balan, studentă la Facultatea de Teatru din Cluj și Adelina Borfotină, studentă la Facultatea de Litere A.I. Cuza din Iași).
Invitatul special al Școlii de Vară este Olivier Noël, lector la Facultatea de Litere Iași, și colaborator la Institutul Francez Iași.
Cursurile sunt gratuite pentru elevii participanți.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024