Primăria municipiului Botoșani, prin direcția edilitare intenționează să monteze din nou limitatoare de viteză pe anumite străzi din oraș.
Deja se lucrează la identificarea acelor străzi unde au loc frecvent accidente rutiere și unde unii conducători auto obișnuiesc să calce pedala de accelerație la maximum.
”Le-am dat temă colegilor de la Edilitare și ne vom întoarce la acel sistem de așa-zise cocoașe. Sunt absolut necesare în unele zone din oraș. Și aici mă refer la acele zone care unt legate de unitățile de învățământ pentru a limita într-un fel un exces din partea unor șoferi care nu știu cum și-au luat permisele dar ăia fac cele mai multe probleme”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Astfel de ”cocoașe” au mai fost montate în trecut pe strada Marchian însă au fost scoase după scurt timp din cauza valului de nemulțumiri din rândul conducătorilor auto. Pe viitor vor fi montate în:
”Intersecțiile majore și nu numai. Pentru a limita într-un fel excesul unor șoferi care folosesc șoseaua de categoria a treia, șoseaua de centură, spre exemplu când pleacă pe Petru Rareș la vale după ce vin de pe Tudor Vladimirescu, nu le mai stă nimic în cale. Se zguduie casele și avem tot felul de discuții cu cetățenii de acolo. O să punem aceste obstacole ca să-i mai temperăm”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
De asemenea, municipalitatea a achiziționat și mai multe indicatoare rutiere urmând să fie înlocuite cele vechi sau montate unele noi în zone în care regulile rutiere impun acest lucru. Și nu în ultimul rând urmează a se cumpăra butoni reflectorizanți pentru refugiile din stațiile de tramvai din Zona Industrială.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024