Nouăsprezece judeţe din jumătatea de est a ţării, printre care şi Botoşani, rămân luni, sub avertizare cod galben, fiind anunţate ploi şi vânt puternic în Muntenia, Dobrogea şi Moldova, ninsori în nordul Carpaţilor Orientali şi precipitaţii mixte în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei.
Avertizarea cod galben de ploi, ninsori şi vânt emisă anterior a fost restrânsă de la 35 la 19 judeţe din jumătatea de est a ţării, unde până luni seară va continua să plouă, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 de litri pe metru pătrat, iar în sudul şi centrul Moldovei şi în Dobrogea vor ajunge până la 40 de litri pe metru pătrat.
În cursul zilei de luni, în nordul Carpaţilor Orientali vor fi mai ales ninsori şi condiţii de polei, iar în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei precipitaţiile vor fi mixte.
Vântul va avea intensificări cu viteze de 55-65 de kilometri pe oră în estul Munteniei şi în Dobrogea, iar la munte vor fi rafale de peste 80 de kilometri pe oră.
Judeţele care rămân luni sub avertizare cod galben sunt Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Suceava, Maramureş, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita şi Covasna.
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile