Alerta este valabilă pentru ziua de sâmbătă, 11 iunie.
Meteorologii au emis un avertisment de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru județul Botoșani, valabil astăzi, între orele 14 – 19.
În intervalul menționat, local în județele Suceava și Botoșani, precum și în toate zonele montane și submontane ale regiunii, precum și în nordul județului Iași (zonele marcate cu nivel 1), se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, scurte intensificări de vânt pe timpul ploilor, ce pot lua și aspect de vijelie și căderi de grindină, în general de mici dimensiuni.
Potrivit Meteo Nord-Est, cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 de mm și, pe alocuri în zonele montane și submontane, 35...40 de mm, existând riscul scurgerii apelor de pe versanți, formării de torenți și, pe unele râuri mici, chiar de apariție a viiturilor.
Nici în orele nopții nu vor fi excluse averse, posibil însemnate cantitativ, însoțite de descărcări electrice, pe mai multe areale din regiunea de Nord a Moldovei, motiv pentru care această avertizare va fi prelungită până spre orele 3 ale dimineții de mâine, 12 iunie.
O mănăstire din Botoșani va fi restaurată: CÂND vor fi finalizate lucrările
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină izbită într-un cap de pod în această dimineață
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Medic din Botoșani, trei metode simple pentru a slăbi după excesul de sărbători
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Se răcește vremea în toată țara – PROGNOZA meteo actualizată
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile