Dumitru Codreanu pus pe critici, vineri 16 decembrie. După ce a lansat câteva săgeţi către cadrele didactice, următoarea pe lista „neagră” a PRM-istului a fost şefa Casei de Asigurări Botoşani, Rodica Huţuleac.
Codreanu susţine că motivul pentru care Spitalul Judeţean a fost penalizat la finanţare cu două puncte procentuale se datorează în principal directorului de la CAS care nu ar fi solicitat necesarul de la nivel central, din motive politice.
„Aţi spus dv. în presă că sunt probleme cu finanţarea la spital, a ieşit o madam frumoasă care este şefă la Casa de Asigurări, şi a spus că nu, domnule, nu s-a comasat la timp şi nu sunt bani pentru că nu s-a comasat la timp. Nu! Nu sunt bani în Botoşani pentru că d-na directoare taie şi spânzură acolo, pentru că d-na directoare este premiată pe plan naţional ca a doua care face economii la Casa de Asigurări, neţinând cont că şi bolnavii au un drept de a i se asigura mâncarea, medicaţia sau îngrijirea”, a afirmat
Dumitru Codreanu.
Potrivit acestuia, ar exista spitale la Botoşani, respectiv Maternitatea sau Spitalul de Psihiatrie care înregistrează datorii la furnizori atât pentru mâncarea bolnavilor cât şi pentru medicamente, care se ridică la sume uriaşe. „
Huţuleac are o metodă de a calcula banii în funcţie de numărul de spitale, nu în funcţie de numărul de intervenţii în aşa fel încât la aceştia nu ajung niciodată şi mergeţi la Psihiatrie şi întrebaţi ce s-a solicitat la Casa de Asigurări şi ce li s-a dat. Câţi bolnavi sunt şi pentru câţi s-a asigurat la CAS. Nu am nimic cu sănătatea, dar va fi greu pentru sănătatea botoşăneană în condiţiile în care casa va fi condusă în continuare de d-na directoare, nu ştiu cum o cheamă”, a încheiat
Dumitru Codreanu. (G.E.)