Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a adoptat luna aceasta o hotărâre, care deși nu face referire strict la Primăria Botoșani și fosta societatea de termoficare, aflată în faliment, privește în mod direct edilii și nu numai.
Mai exact, judecătorii instanței supreme a României au decis că toate instalațiile de la CET, cu ajutorul cărora se produce și se transportă agentul termic, sunt de interes public și, ca atare, nu pot fi înstrăinate, a informat Agenția de presă Rador.
Primarul de Iași a anunțat la scurt timp după aflarea verdictului că, având în vedere că hotărârea ICCJ este una definitivă, municipalitatea o va folosi pentru a bloca vânzarea bunurilor centralei electrotermice, procedură pe care lichidatorul de la CET încearcă să o pună în aplicare.
”Nu dorim să înstrăinăm patrimoniul și mai mult decât atât, am contestat de fiecare dată demersurile pe care lichidatorul le-a făcut de înstrăinare a unui patrimoniu public. Instanțele ne-au dat dreptate și credem noi că a luat sfârșit orice hărțuire pe tema patrimoniului CET-ului în momentul de față, urmând ca noi să ne preocupăm de buna funcționare a lui”,
Mihai Chirica, primar Iași.
Invocarea hotărârii nou adoptate de ICCJ ar însemna că lichidatorul nu ar putea valorifica nici la Botoșani instalațiile termice fiindcă nu se poate ca la Iași acestea să fie de interes public, iar în orașul nostru să nu aibă acest statut.
Pe de altă parte, hotărârea ICCJ ar putea deschide calea instituirii unor popriri pe conturile Primăriei Botoșani, acțiune ce s-ar putea justifica tocmai prin faptul că nu pot fi scoase la vânzare anumite bunuri.
De menționat este că lichidatorul a vândut deja o mulțime de bunuri mobile și imobile ale SC Termica SA, doar că în hotărârea judecătorilor de la București se precizează că nu se pot valorifica instalațiile prin intermediul cărora se produce și transportă agent termic, iar firmei aflate în faliment nu i s-au vândut astfel de bunuri.
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Un mort și patru răniți la locul de muncă, anchete declanșate de ITM
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani privind solicitarea pentru emiterea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
S-a adoptat: Guvernul mai dă o zi liberă angajaților de la stat
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile