Colegii şocaţi ai botoşăneanului mort în stradă : A râs cu toată lumea - VIDEO
Colegii şefului serviciului IT de la SC Modern Calor SA au rămas împietriţi la auzul veştii privind decesul acestuia în drum spre casă. Luni după-amiază la locul tragediei s-au strâns mai mulţi angajaţi din termoficare ce nu-şi putea explica cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Asta mai ales pentru faptul că Robert Goldenberg nu se plânsese vreodată că l-ar durea ceva, că ar suferi de vreo boală. “Ne-am luat rămas bun, el a plecat, ne-am despărţit fiecare şi numai bine am ajuns acasă că m-au sunat colegii că a murit. Nu s-a plâns niciodată, niciodată…”, spunea Laurenţiu Sandu, coleg de serviciu. El susţinea că bărbatul nu avea probleme la serviciu şi nu era afectat de noul va de concedieri şi că în ultima zi de muncă n-a dat vreun semn de oboseală, de boală. „A râs, a colaborat cu toată lumea”, a mai spus Laurenţiu Sandu, care a aădugat că „bănuiesc că şi stresul ăsta în care suntem şi noi să facem lucrurile bine şi la timp, bănuiesc că, cine ştie…”