Această structură cunoscută drept colegiu prefectural, adică al Prefecturii, este constituită în prezent urmare a unor prevederi din Codul Administrativ și are un caracter de obligativitate în sensul în care trebuie să fie convocat lunar.
Din Colegiul Prefectural fac parte șefii instituțiilor publice deconcentrate aflate în subordinea Guvernului și, bineînțeles, reprezentanții Executivului în teritoriu, respectiv prefectul și unul dintre subprefecți, prin atribuții.
Prefectul conduce și convoacă ședințele.
Și practic are puterea de a solicita rapoarte anuale sau specifice de la directorii de instituții, atunci când consideră necesar, pentru a se constata îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu în unitățile de stat.
În realitate, aceste ședințe reprezintă reminescențe ale comunismului care „strălucește” în continuare în Palatul Administrativ de la Botoșani. Același tipar de la o lună la alta în care șefii se adună la masa rotundă sau iau loc pe scaunele din sală. „Nominalizații” lunii, în general câte trei instituții reprezentate de șeful plin sau adjunct, turuie pe nerăsuflate și aproape fără să respire, dintr-un raport care este oricum accesibil pe site-ul Prefecturii.
Totul, într-o atmosferă de plictis general.
Unii dintre membrii de drept ai Colegiului își butonează telefoanele, alții desenează pe agendele pe care le țin aparent concentrați în fața lor. Există și categoria celor care privesc în gol, sub o aparentă atenție acordată cititorului de raport. În trecut, au existat și persoane care efectiv ațipeau la aceste ședințe.
Și totuși, ele continuă, sub caracterul obligativității. Necesitatea, oportunitatea, identificarea nevoii sau armonizarea relațiilor dintre instituții sau dintre unitățile de stat și botoșăneni, sunt elemente secundare ale acestui gen de ședințe.
Tendința de a oferi o continuitate încăpățânată unui clișeu bugetăresc pare să fie îmbrățișată inclusiv de generația mai tânără, apărută în spațiul politico-administrativ după schimbarea vechii gărzi suspectată de aplecări spre regimul apus. Este mai la îndemână și nu necesită deschiderea de noi orizonturi sau o nevoie de schimbare a paradigmei de sistem.
Lună de lună, șefii de la Botoșani se plictisesc împreună.
Când rapoartele cu statistici, cifre și citate repetitive din lege ar trebui să fie doar informale, publicate pe site-ul Prefecturii ca și până acum și accesate de cei cu adevărat interesați.
Iar ședința de Colegiu Prefectural să reprezinte acea oportunitate în care pot fi prezentate anumite probleme pe care le întâmpină unii directori de instituții și unde poate interveni prefectul.
Discuții proactive și concluzii din rapoartele de activitate prin care ne-am putea întreba de ce există atâta neîncredere în sistemul de stat?
Sau de ce unii părinți refuză să-și vaccineze copiii și ce se poate face suplimentar pentru conștientizare?
Sau cum se ajunge ca la un agent comercial important în județ să moară patru oameni într-o singură zi? Despre această tragedie de la Ibănești care a îndoliat județul și care a făcut deja înconjurul țării nu s-a suflat niciun cuvânt.
O angajată a Direcției de Sănătate Publică a citit marți, 25 iunie 2024, un raport privitor la campaniile naționale de sănătate și pe alocuri făcea referiri la fonduri care „spera” să fie primite.
Cuvintele „sperăm să primim...” nu au declanșat niciun declic. S-au izbit de pereții sălii care-i poartă numele marelui Nicolae Iorga care are și un citat sugestiv: „La sfârșitul unei zile socotește ce ai făcut tu pentru alții, nu ce au făcut alții pentru tine”.
Citatul este citit probabil de prea puțină lume care participă la aceste ședințe.
