La o populație de aproximativ de 60.000 de elevi din județul Botoșani, numărul infracțiunilor comise în școli este unul extrem de redus.
Ceea ce înseamnă un procent de 0,1% de elevi implicați în fapte infracționale.
De la începutul anului și până în prima lună de toamnă au fost înregistrate aproape 60 de cazuri care au implicat Poliția. În cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul Inspectoratului de Poliție Județean de către inspectorul șef Tudor Costîn și Daniela Gheoghiescu, șefa Biroului de Siguranță Școlară a fost prezentată o sinteză a acestor cazuri.
„În anul școlar curent, peste 450 de unități de învățământ sunt repartizate în responsabilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, care într-un efort conjugat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și cu alte instituții și organizații neguvernamentale, acționează pentru a crea un mediu sigur, atât pentru elevi, cât și pentru personalul din învățământ și implicit pentru societate”,
cms. șef de Poliție Daniela Gheorghiescu, șefa Biroului de Siguranță Școlară
La nivelul județului, în primele 9 luni ale acestui an a fost înregistrată o scădere a infracțiunilor sesizate ca fiind produse în școli sau în proximitatea acestora, în comparație cu aceeași perioada anului trecut.
Au fost sesizate 56 de infracțiuni, cu 16 mai puține față de primele nouă luni ale anului 2022. În funcție de tipul faptului de natură penală, a fost identificată o pondere ridicată a infracțiunilor contra integrității corporale sau a sănătății.
„Se impune să menționăm că inclusiv acestea se situează pe un trend descendent, fiind cu 6 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. În primele 9 luni au fost înregistrate 33 de fapte de lovire sau alte violențe, 10 fapte de furt, 3 fapte de purtare abuzivă, 3 fapte de distrugere, 2 fapte de agresiune sexuală, o faptă de amenințare, o faptă de port de obiecte periculoase, una de șantaj, o vătămare corporală din culpă și o faptă de hărțuire”,
cms. șef de Poliție Daniela Gheorghiescu, șefa Biroului de Siguranță Școlară
Cu privire la infracțiunile comise cu violență, concluziile analizelor de caz pe care le întocmesc polițiștii indică faptul că majoritatea conflictelor sunt spontane, neexistând premeditarea
„Dacă ar fi să interpretăm sistemic atât concluziile acestor analize de caz, cât și valorile pe care vi le-am expus anterior cu privire la evoluția infracționalității, nu constatăm existența unui, la nivel de fenomen, a comiterii de infracțiuni în mediul școlar”
cms. șef de Poliție Daniela Gheorghiescu, șefa Biroului de Siguranță Școlară
Ulterior, sesizării faptelor de natură penală, săvârșite în unitățile de învățământ polițiștii botoșăneni au derulat numeroase activități preventive care au implicat consilierea elevilor implicați.
Activitățile au loc în prezența reprezentanților legali și ai unității de învățământ, prilej cu care le sunt prezentate elevilor consecințele juridice ale săvârșirii de fapte penale.
51 dintre aceste cazuri au avut loc în incinta unităților de învățământ iar celelalte în zonele adiacente acestora.
În ceea ce privește mediul de comitere, în perioada analizată, 31 de infracțiuni au fost comise în mediul urban, iar 25 în mediul rural.
Schimbare radicală a vremii anunțată de șefa ANM
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Doi tineri au fost reținuți de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
„Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului: Semnificațiile zilei de 14 noiembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Botoșănean dispărut în Italia după ce s-a lovit la cap într-o benzinărie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024