Astăzi a fost luată decizia privitoare la repartizarea copiilor ucraineni la școlile din Botoșani.
Iată hotărârea adoptată:
Hotărârea nr. 2/21.03.2022 a Comisiei de coordonare a activității de repartizare a preșcolarilor/elevilor la unitățile de învățământ în care pot desfășura activități educaționale, precum și în instituțiile în care vor beneficia de asistență psihopedagogică și consiliere, constituită prin Decizia nr. 394/11.03.2022
În cadrul ședinței de lucru a comisiei, din data de 21.03.2022, la care au participat toți membrii desemnați prin decizia inspectorului școlar general, prof. dr. Ada Alexandrina Macovei, nr. 394/11.03.2022, constituită în baza Ordinului Ministrului educației nr. 3363/10.03.2022, având în vedere contextul actual, prezentat de președintele comisiei, atât la ședința cu directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Botoșani, la data de 16.03.2022, cât și la ședința operativă din data de 18.03.2022, care a avut loc la Instituția Prefectului județului Botoșani, prezentând conținutul adresei nr. 3212/16.03.2022, emise de Inspectoratul școlar județean Botoșani către unitățile de învățământ din județ, precum și Procedura operațională privind recunoașterea și echivalarea studiilor efectuate în străinătate nr. 97/11.10.2021, ediția 1, revizia 3, publicată pe site-ul Inspectoratului școlar județean Botoșani, în vigoare, pe baza centralizării cererilor și documentelor de identitate (lipsesc documentele de studii) primite de la părinte/reprezentant legal/autoritate competentă/reprezentant Grup operativ pentru minori neînsoțiți ai minorului, în număr de 11 cereri pentru 11 copii/elevi ucraineni, înregistrate la unitățile de învățământ de pe raza județului și la Inspectoratul școlar județean Botoșani, din care un număr de 8 elevi solicită calitatea de audient și 3 elevi doresc să participe la activități extrașcolare, corespunzătoare unui număr de 6 unități de învățământ (conform anexei),
am hotărât următoarele:
1. Art. 1. Se completează Hotărârea nr. 1/ 18.03.2022, astfel la Colegiul Național,, A.T. Larian” vor fi repartizați elevi ucrainieni în calitate de audient, care nu vorbesc limba română.
2. Preșcolarii/ elevii au fost repartizați conform cererilor depuse, Anexa 1.
3. Hotărârea comisiei va fi comunicată pentru verificare și aprobare, Inspectoratului pentru situații de urgență ”Nicolae Iorga” Botoșani, în vederea emiterii unei hotărâri, la nivelul CJSU Botoșani.
Lista școlilor:
„În contextul actual, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani susține integrarea elevilor ucraineni în instituțiile de învățământ din județul nostru și le mulțumește colegilor profesori implicați în activitățile școlare și extrașcolare, care lucrează în interesul copiilor noștri, dar și a celor refugiați din calea războiului. Copiii lumii merită eforturile noastre și sunt sigură că vom reuși să răspundem cu profesionalism și acestei noi provocări”,
Ada Macovei, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile