Un accident de circulație s-a produs marți, 1 decembrie 2015, în jurul orei 14:00, pe bulevardul Victoriei din Dorohoi.
Din primele cercetări se pare că un autoturism Opel, condus de un tânăr din Dorohoi, a pătruns pe bulevardul Victoriei, de pe strada Locotenent Popescu, fără să se asigure. Acesta nu a cedat trecerea unui autoturism ce se deplasa pe sensul de coborăre al bulevardului Victoriei și a intrat în coliziune cu acesta. În urma coliziunii, portiera din stânga-spate a autoturismului impactat a fost pur și simplu smulsă. Deși în autoturism se aflau trei persoane, niciuna nu a fost rănită, toți alegându-se cu o mare sperietură, scrie Dorohoi News.
„Este vorba de o coliziune fără victime, soldată doar cu pagube materiale. În urma cercetărilor s-a reținut permisul primului conducător auto, pentru neacordare de prioritate.”, a declarat comisarul șef Marcel Prichici, șeful Poliției municipiului Dorohoi. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii dorohoieni, tânărul șofer care nu a acordat prioritate a rămas fără permis.
CITEȘTE: Copil izbit de mașină în timp ce încerca să-și recupereze mingea de pe carosabil
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile