Zile de foc pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava.
După cazul Raluca Stâncescu și descinderile de la Modern Calor, procurorii DNA revin cu un dosar în care este vizat un comisar șef de Poliție.
Astfel, prin Ordonanţa din data 28 iulie 2017, procurorii au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul Barnea Dinu, ofiţer de poliţie cu grad profesional de comisar şef, şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, judeţul Botoşani, la data comiterii faptelor, pe o durată de 60 de zile.
Ordonanța își produce efectele de astăzi și expiră pe data de 25 septembrie, anul acesta.
Șeful din Poliție este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi instigare la favorizarea făptuitorului, fapte prevăzute de Codul Penal și fals intelectual.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 31 octombrie 2014, în jurul orelor 13:30, având calitatea de ofiţer de poliţie cu grad profesional de comisar şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Românești, la solicitarea unui primar de comună, cu care se afla în relații de cointeresare, prin intermediul unui comisar de Poliție, având calitatea de coordonator al turei de serviciu, cu intenție, i-a determinat pe 2 agenţi de poliţie din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, să-şi încalce atribuţiile de serviciu.
Mai exact, acestora li s-a transmis să nu dispună măsurile legale care se impuneau din punct de vedere legal în sensul neconstatării infracţiunii flagrante comise de către o persoană care fusese depistată conducând un vehicul pe drumurile publice din comuna Santa Mare (DN 24C), având permisul de conducere anulat.
Deşi vădit ilegală, cei doi agenţi de poliţie şi-au însuşit dispoziţia comisarului de Poliție şi au lăsat persoana să-şi continue deplasarea, fără a întocmi actele de constatare a infracţiunii, prejudiciind astfel interesele legale ale Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, ca unitate de poliţie de care aparţineau, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru acesta din urmă, constând în evitarea atragerii răspunderii penale pentru fapta comisă.
Deopotrivă încălcarea atribuţiilor de serviciu de către cei doi agenţi de poliţie a constituit un ajutor dat persoanei în scopul împiedicării tragerii sale la răspundere penală pentru fapta săvârşită.
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Tragedie în judeţul Botoşani: Accident mortal produs de un tânăr de 18 ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Șofer amendat cu 2.000 de lei de un echipaj de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Șeful județului cu căciulă de miel: Vă spun ceva care nu vă place – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile