La festivitățile de deschidere a noului an școlar de luni, 11 septembrie 2023, au participat și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
De pildă, la Colegiul Economic „Octav Onicescu” a luat parte chiar șefa Biroului de Siguranță Școlară din cadrul IPJ Botoșani, Daniela Gheorghiescu.
Mai întâi, șefa Biroului de Siguranță a citit mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
Iar mai apoi a adresat propriul mesaj:
„Până în vara anului viitor școala va fi cea de-a doua casă a voastră. Cinstiți-o așa cum se cuvine prin ținută, prin comportament, prin hotărârea de care ați dat dovadă pe parcursul întregului an școlar”
comisar Daniela Gheorghiescu, șef Birou Siguranță Școlară.
Comisarul le-a transmis elevilor că pe parcursul anului școlar vor fi organizate activități preventive.
„Ne vom revedea cu siguranță pe parcursul anului școlar și am convingerea că va fi doar și doar cu prilejul activităților pe care le vom desfășura împreună”
comisar Daniela Gheorghiescu, șef Birou Siguranță Școlară.
Comisarul șef din Poliție și-a încheiat discursul urându-le succes atât elevilor, cât și profesorilor.
RAZII în Centrul Vechi și Parcul Tineretului: Polițiști și jandarmi, acțiune la prima oră
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Case cuprinse de flăcări, două familii au fost la un pas să rămână pe drumuri
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Solar făcut scrum, pompierii au intervenit rapid și au protejat alte construcții
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Oltenii reclamă lipsa de fair-play a botoșănenilor: Ar fi trebuit să ne dea mingea
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile