Istoria mare a micilor orașe ascunde deseori adevărate comori.
Este vorba despre o amforă veche de cca. 1.600 de ani, descoperită întreagă, în Mormântul 254 din necropola de la Mihălășeni, județul Botoșani, cercetată de arheologul Octavian Liviu Şovan.
Amfora este un vas mare, de lut ars, de formă ovoidală, sferică sau alungită, cu fundul adesea ascuțit, cu două toarte simetrice, utilizat în antichitate, în care se păstrau și se transportau vin, ulei sau diverse cereale.
Când se transporta pe corăbii, amfora era așezată în rastel, iar atunci când se depozita în pivnițe era înfiptă în nisip. Gura amforelor se închidea cu un dop de lemn de plută, bine legat și apoi acoperit cu argilă fină sau ipsos. Pe gâtul amforelor se făcea o inscripție cu vopsea, de regulă roșie sau maronie, care indica numele negustorului, locul de producție și capacitatea amforei. Din cauză că nu peste tot există o suprafață plată, grecii făceau amforele cu un picior ascuțit care putea fi înfipt aproape 10 cm în pământ, iar amfora stătea foarte bine fără să se răstoarne. În plus, în partea de jos a piciorușului amforei se depuneau sedimentele vinului, astfel că în momentul când se vărsa vinul din amforă, sedimentele rămâneau acolo și nu se amestecau cu restul conținutului.
De regulă, amforele se refoloseau, însă cele care erau utilizate pentru păstrarea uleiului de măsline nu puteau fi reciclate, deoarece erau prea impregnate cu ulei, lucru care le făcea extrem de lipicioase și mirositoare, astfel că se aruncau.
Datele sunt oferite de Monografia Necropola de tip Sântana de Mureş – Černjachov de la Mihălăşeni (jud. Botoşani), de Octavian Liviu Şovan.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024