În acest sfârșit de săptămână, Iulius Mall Suceava a pregătit o ofertă bogată de evenimente: demonstrații de intervenție în situații de urgență, târg de antichități și lansare de carte pentru prichindei, anunţă reprezentanţii centrului comercial.
Începând de vineri şi până duminică, parterul Iulius Mall Suceava devine un spațiu de expoziție a unor obiecte cu patina timpului. Târgul de Artă și Antichități reunește numeroși colecționari, dornici să prezinte „comorile” pe care le-au strâns din toate colțurile lumii. Piese de mic mobilier, bijuterii, filatelie, numismatică, porțelanuri, cărți, ceasuri, tablouri, accesorii, decoraţiuni şi multe altele se numără printre articolele ancorate în trecut, pe care clienții Iulius Mall le vor putea admira și achiziționa. Târgul de Artă și Antichități este organizat în parteneriat cu Bucovinart.
Tot sâmbătă, de la ora 17.00, copiii și părinții sunt invitați în librăria Cărturești, acolo unde se va desfășura o lansare de carte pentru preferințele celor mici. Cartea „Poezii - Jucării, desene pentru copii” este semnată de Luminiţa Tonolla și include tot ceea ce îi atrage pe micuți.
Duminică, de la ora 12.00, în parcarea Iulius Mall, Jandarmeria Suceava va prezenta o serie de manifestări aniversare. Publicul va avea ocazia să admire o expoziţie de tehnică auto şi de armament şi să asiste la demonstrații de intervenţie. Un moment spectaculos de dresaj va fi oferit de câinii special antrenați, care vor parcurge pista cu obstacole şi vor prinde „hoţi”. Evenimentul este organizat pentru a sărbători Ziua Jandarmeriei, care se celebrează în fiecare an, pe 3 aprilie.
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024