La acest moment sunt în jur de 80 de zone în care s-a intervenit pentru remedierea unor avarii.
Și unde carosabilul sau trotuarul nu au mai fost refăcute.
Alin Cirimpei, directorul general al SC Nova Apaserv SA susține că este conștient de gradul uriaș de disconfort pe care-l produce societatea atât în rândul participanților la trafic cât și al pietonilor.
Ca atare, a încercat să găsesc o soluție urgentă.
Alin Cirimpei, director general SC Nova Apaserv SA
„Pe termen scurt până reîncepe activitatea furnizorului de servicii vizavi de asfaltare, am comandat asfalt rece, încercăm să plombăm provizoriu gropile pe care le lăsăm noi în urma avariilor, până la intervenția operatorului care face reasfaltarea drumului”
Acest asfalt provizoriu va rămâne pe străzi și trotuare până la intervenția firmei care se ocupă de refacerea zonelor unde au fost avarii.
Garanția pentru asfaltul rece folosit este undeva până la 3 ani.
„Noi ne dorim să intervenim cât mai repede iar pentru asta facem anumite compromisuri. Să avem un trafic decent pe viitor. Lucrăm cu echipele noastre proprii, încercăm să avem o variantă prin care să fie asigurată o circulație corectă”, a mai transmis șeful de la „Apă”. Conform ultimelor statistici după intervențiile din oraș numărul gropilor a ajuns la 80. O parte dintre acestea se datorează însă unor verificări ample demarate de Nova Apaserv.
Echipajele de intervenție au căutat avarii ascunse din sistemul de canalizare prin care erau pierdute milioane de metri cubi de apă tratată.
„Am desfășurat o amplă operațiune de identificare a avariilor ascunse și să spunem că am identificat undeva la 20 de avarii ascunse care se regăsesc în canalizare și a trebuit să efectuăm lucrări care se regăsesc în asfalt și numărul gropilor pe care le-am creat a crescut”
Începând cu data de 3 februarie serviciul de asfaltare va fi reluat de firma Conrec care asigură partea de întreținere pentru compania de apă și canalizare.
Și va mai diminua din disconfortul creat în municipiu, pe lângă intervențiile în regie proprie cu asfalt rece.
Meteorologii ANM anunță un miez de iarnă... mai rar
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
SIMULARE evaluare națională la Botoșani: Patru elevi au obținut nota zece
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Botoșaniul ascuns: Paradisuri sălbatice și legende din inima Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Lorand Fulop și-a găsit echipă după ce a părăsit FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
COD GALBEN anunțat în această dimineață la Botoșani
Gabriela Erdic
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile